Tags

,

img_2510

Cum aș putea
țărâna
să mi-o cern,
de pleavă să o scutur?
Trecut prin vierme,
inelul lui furând,
bobu-a-nflorit cu aripa de flutur.

Mă doare
focul
când întorc neghina
și-adâncul ei din fire
îl strecor.
Oare așa m-ăi fi avut în gând?
Că numai sete am rămas
și zbor
până-n străfundul săpânței de lumină.

Mâinile Tale
așa cum le-ai întins
pe lemnul de prohod amar
cum ai putea
ca să le strângi a pumn
precum ciocanul de judecător?
Eu știu
cum chipul Tău
argilei mele Tu l-ai scris
pe când erai îndrăgostit Olar,
că simt și azi pecetea de sărut
ulciorului de lut
ce încă poartă vinul Tău oftând.

Nu vin la Tine
cu ceartă sau pricină,
căci amândoi vom pierde
de fi-va judecată
cu sobor;
și cel care iubește,
și cel care-i Iubirii purtător.
Tată,
cu mâinile întinse de olar,
ia-mă în brațe
ca pe-un neprețuit ulcior
ce încă poartă vinul Tău,
din vremea mângâiatului
cuvintelor pe oale
când nu era ispita celui rău.
Tată,
de-s fiul tău de duh risipitor
sunt totuși fiu
și-al lacrimilor Tale.

Advertisements