O fi păcat lumina, nespusa, ce înțeapă
Pe unde-apusu-și cere răscumpărări din rană?
Nu-ntorci în mâl un lotus din cruda lui năstrapă.
Dai vorba, poama umbrei, milogilor pomană,
Dar îți păstrezi negraiul, ascunsul cer, ca vinul,
C-or cere-ndrăgostiții să torni din duhul strunii
Fluida-nveșnicire, rostită de-a rubinul,
Când buze-ntreabă-n taină descântecele lunii.
Greșit am fost ninsorii, de-am imitat migdalul,
Cercând cam ce gust are spre alb necunoscutul?
Că n-a dansat vreodată ca-n inimă chimvalul
Cu-atâta străvezime-n tot ce lumină lutul,
Iar de-am greșit veciei ciuntind cu-n hat tărâmul,
Ne-o pocăi sărutul pân’ o-nflori salcâmul!
dumitruichim 