Din soare-i udătura, amarul ei și rana.
Acoperiți oglinda, tristeți să nu mă vadă!
Rănit se-ntoarce vântul, de unde frate, rana?
Stropi proaspeți din amurguri, ici, colo, pe zăpadă.

Răsufli parcă-n mine, nemoarte bând din moarte…
Voi n-ați fost vânt vreodată, să știți de vovidenii,
Nici cunoscut suflarea peceților din Carte,
Cum roua-și fac mălinii, făclii de dus la denii.

Sălbătăciune dragă, dă-mi aripa rănită,
Suflând tămăduire, să-nmir cu-aloi alinul!
Nu-i inima ca vântul prin cetini de ispită,
Ca focu-n crin de munte răscumpărând veninul?

În Fiu se-ascunde Tatăl, la ceasul când se moare,
Da’-n om e răstignirea, de-aceea Vântul doare…