De-i mic, sau mare, cercul, nu golul lui contează,
Pelerinaj i-i firea cu toate-n punct egală.
Măsura nu stă-n umbră, ci-n izvodiri de rază,
Ca fluturul ce-și face mormântul catedrală.

Credința mută munții, de-ar fi în bob cât macul!
A mea nici chiar o stâncă, pietroiul îndoielii,
Dar mi-ai văzut iubirea, ca vița cu haracul;
Tu despre mine, Toma, grăiai prin evanghelii.

O, cum? Măcar cu-n deget să Te ating, credinței?!
Nu! Te-aș cuprinde-n brațe, foc adăpându-şi scrumul,
Cu fiecare rază-nflorind circumferinței,
Chiar talpa – sărutare, au n-ai spus că ni-ești Drumul?

Tu n-ai văzut, ca roza din ghimpe-mi scot aroma;
De Paște, dă-mi corola Duminicii lui Toma!