Că vântul dă viață și litera ucide!
Altar poate să-nalțe pe creanga lui, balsamul.
În sălcii și-au pus harpa, dar nu ne-ai spus, Davide,
Ascunsa profeție ce-n strune-o are ramul.

Râvneam stejaru-n fală, sau vrejul plin de struguri,
Să-mi curgă Eufratul cântări sumeriene.
Ulei mai toarnă slovei, scripturilor din muguri,
Iar roua să îşi tacă tristețile din gene.

Pândește abatorul, pe străzi, cum trece Mielul.
Copii, din orice piatră, și-aclamă voievodul.
De ce adus ca jertfă, Luminii, motocelul,
Când Tu îi spui că duhu-i n-o să-şi cunoască rodul?

Grea, taina înserează mireasma de Florii,
Asinu-ar vrea s-o spună, dar sunt prea mulți copii…