Prin mine trece lumea, ca apa-n scoc tristeții!
Păstrez din păpurișuri oglinzi cu ipochimeni,
Din geana-ți arcuită luci treaz al dimineții,
Spre codrii făr’ de-ntoarceri, înconjurat de nimeni.

Las în adâncul nopții o buhă în diată,
Francois Villon descâlce-mi fir încurcat spus lunii,
Și-n Eufrat, poveștii cu noi, din niciodată,
Când ne zburau prin luncă sumerieni lăstunii.

Un câine altui câine îi va urma trăsura,
În loc de clopot sturzul arțarii o să-mi cheme,
Olarului din țarnă îi voi plini scriptura
Cu-o viață spulberată prin crivăț și poeme.

Și va fi semn, din ceruri, cum n-a văzut Canada:
Din nori natali, Cel-Veșnic, va slobozi livada.