• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Category Archives: Uncategorized

ODĂ LIMBII ROMÂNE

19 Thursday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

ODĂ LIMBII ROMÂNE

Vorbim
cum ne-a-nvățat mama a spune
lucrurilor din jurul nostru –
jumătate pământ, jumătate minune.

E o limbă aprins de curioasă,
pentru unii,
că ne-nțelege și apa și ascuțișul de coasă
al lunii,
muntele și luminișul de la știubeu;
vorbim atât de omenește
că uneori Dumnezeu
sub umbra cuvintelor noastre
se odihnește.

Vorbim ce suntem și suntem ce vorbim,
sorbim din ulcică și vin și lumină
Cuvântul când ne cheamă la Cină.

Substantivele noastre-s amare;
nu au declinare
nici de venit, nici de dus,
ci numai orizontul de sus –
taboric urcuș de Vinere Mare.
N-avem tâlmaci
în această prisacă și Vale a Plângerii;
chiar îngerii
omeneasca vrând s-o deprindă
merg la gramatica noastră din ghindă,
iar veacul
din duhul pietrei ce nu se schimbă
răspunde plevei ce-o vântură vântul:
Oamenii ăștia s-au născut din limbă,
că înaintea lor
la început le-a fost  Cuvântul.

IOV SE LUPTA CU ÎNGERUL, TĂCÂND

18 Wednesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

IOV SE LUPTA CU ÎNGERUL, TĂCÂND

Privirii lui ce fel de joacă – norul?
Sau glăsuirea
fără de trup se-ntrupă-n înșelare?
Până la os mânjit de lepră Iov,
în arătare,
din subivitul spaimei – înger luminos!
De fapt, Ispititorul
îl iscodea acum ca bogoslov:
”De ce nu mori cu demnitate,
au nu îți e rușine?
N-ai nici un gând în glava ta
să se învârtă,
când putrezește carnea de pe leșul tău
ciosvârtă cu ciosvârtă?
Te-a părăsit, nu înțelegi
cu-nțelepciunea-ți hârbă?
De-aceea m-a trimis.
Cu voce te
conving c-a tale bocete
prea multe-s pentru scârbă;
ai înțeles, ori ba?

Și Iov gândindu-se tăcea:
” Sub care piatră să găsesc răspuns?
Saracul Dumnezeu,nu s-a ascuns,
atât de repede
de mine să se lepede.
Mi-a spus să nu m-adăp cu somn
din picuratul lunii în viroagă,
că e atât de singur în Grădină
când pentru Iov se roagă.
Ce dulce-i moartea – fruct oprit,
da-i neam de somn mieros pe pleoapă!
Blestem din cuget obrintit
să beu?
Cum să-nțeleg Stăpânul meu,
drum și drumeț spre miezul treaz?
Punte să fiu, dar și străin de apă?
Cum mă căznește steaua
pe vârf de val amar de iaz
așteptul meu să-l nufere
a slovă și petală!
E sens în Iov să sufere?
Poate că nu departe-am fost să mușc,
de data asta,
din somnul atârnat de îndoială.”

***
…și îngerului alb, cu rumena ispită,
lumina i s-a spart pân’ la copită.

IOV CEL NOU IȘI IA RĂMAS BUN

18 Wednesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment


IOV CEL NOU IȘI IA RĂMAS BUN

Atât de singur era Iov,
uitat de toți, sub un salcâm,
dar într-o seară
păianjenul, prietenul de sus,
pe-un fir de borangic
se coborî ca de pe-un alt tărâm;
apoi lui Iov,
grăindu-i rar, i-a spus:
Un Om, cu ora lui amară,
azi noapte, când dormeai, veni;
parcă-nflorea o denie de prun
în părinteasca Lui privire:
”M-am abătut pentru rămasul bun,
că mâine
Eu merg la răstignire
și-atunci când te-i trezi
când o să-ți fie sete
o să-ți întindă-n trestie – burete
cu-oțet și cu venin,
dar Eu îți las
în pânza lunii, la vecin,
trei picături de rouă să te-adape.”
Își șterse
celelalte izvorâte-n pleoape,
și plecând
ne-a spus atât,
doar: ”Pace vouă!”,
te-a sărutat pe frunte
și s-a dus.

CUM POATE GÂNDUL

03 Tuesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

CUM POATE GÂNDUL

Cum poate gândul

pe sine-a se gândi și fără să se schimbe

ieșind din el devine iarăși gând?

De-i nepătruns, cum oare îl pătrunde

sămânța umbrei spre putință;

toate având – mereului flămând?

Când început-ai prima oară,

deși-nceputul n-avea fir să fie

 spre-atunci sau când din dor nu fuse stors,

la ce noian de veșnicie

m-ai întâlnit în gând

și în lumina fără seară

cu întrebări amare frământând

și numele-mi și cântecul dintâi?

Eram doar gând, de ce nu m-ai întors

ființei tale psalm de căpătâi?

Așa Te-am judecat, Stăpâne,

vin nou turnând burdufurilor sparte,

dar am uitat cum Tu luând țărână

ai frământat-o    –   jărăgai  în mână.

Iscoditor de veac

tu, focul cum nu-l

presimți când inima își strânge pumnul?

Tu nu tresari, că dincolo de moarte

când își deschide văpăile de zbor

din peșteră te ticluie cuptor,

cu lespede și tină,

să rumenești ospățul de lumină?

Doar gând de-ași fi rămas

n-ași fi gustat Cuvântul

cum numai limbii i-a fost datul:

”Ia-n palme, fără milă, aluatul,

acum e rândul tău

lui Dumnezeu să-i faci frământul

spre legământ înalt la Cină

când trupul de pământ o să-ți descarce,

că pâine ești și-n Pâine te-i întoarce.”

VĂMILE MĂSLINULUI

03 Tuesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

VĂMILE MĂSLINULUI

”Trecut-am vama, fără ca să-mi pese,

de judele ruginii

și al moliei.

Ajuns la capătul de punte,

cum mă mustra din apă chipul oglindit –

că nu cunosc de-a răsărit lămâiul,

nici cum se-nspumă luna –

până  în vârful de minune –

magnoliei.

Tăceam, cu frunzele mărunte,

pustiului cernut prin volbură.

In loc de cuib, ici-colo,

locașul de gângănii mișunat-

vreo scorbură.

De ce tăceam? Dar cărui rost

măslin –

prin lume rătăcit,

vădan de rost, zevzec?

La capătul de punte un Străin:

”Acum e ceasul, lasă-Mă să trec!”

Dar crengile-mi răspunse:

”Rănile,

să le-oblojim Străine, dă-ni-le!,

și iartă că oprit acum pe dâmb,

ca-ntr-un coșmar apar atât de strâmb,

cu fructul rău, neizprăvit, urât,

flămând să fii și tot îți stă în gât.”

” Nu-i chiar așa, venit din profeție,

de găzduirea lui spun: Pace ție!

Tot negrul tău

din fructa ce te doare

l-ai adunat, fără să știi, din soare.

Dă ochiului ospățul de lumină,

clipirii – o scânteie de amnar,

că-n fiecare noapte din măslină

o candelă aprinsa-i pe altar.

Cu ce poți să asemeni

această taină ce ne face gemeni?

Eu singur n-ași putea ca să mă nasc

de n-am purcede-alături spre același teasc.

E rândul meu acum,

plinită-i ora Vinerii dintâi;

urmează-mă, fă-ți gata untdelemnul!”

Se aplecă Străinul

ca să – și ridice lemnul,

degeaba am strigat în urma Lui:

”Rămâi!”

că nu mi-a dat răspunsul.

In Vinerea ovală ca un ou

mă regăsii trezit

în sensul crud și nou,

că făr’ să știu, ulciorul de măslină

păstra coroana-i de lumină

și numele de împărat că El e Unsul.

DIN NOU REVIN LA GEAMUL TĂU, STĂPÂNE

03 Tuesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

DIN NOU REVIN LA GEAMUL TĂU, STĂPÂNE

 

”Din nou revin la geamul Tău, Stăpâne,

cu straița goală și cu dorul plin,

dar duhului înnegurat ca fumul,

sfetnic de taină

de ce-mi trimiți  doar drumul?

E neam de cerc? Pe amândoi ne fură.

Are-nceput? Pe unde – obârșie?

Și nici sfârșitul nimeni nu i-l știe.

Amiezii lui înalte cerșesc încrestătură

cioplită-n noima

porților.

Când de sfârșit atât sunt de flămând

de ce-mi faci cugetul comând?

De ce din capăt drumul mi-l începi

din nou?

Înțelepciune crezi c-o să-mi mai deie?

La orizont – doar Apa Morților

scapă mereu ispita să mi-o beie.

De ce faci drumul ei să curgă-n sus?

De ce răspunsul îl scufunzi în nerăspuns

ghicitului dând altă ghicitoare?

De ești Tu drumul

mereului spre alt mereu

dă-mi Apa Morților ca să Ți-o beu.

A câta oară-s repetent uitării?

Numai o moarte dă-mi

și mi-e deajuns

în jurul Tău ca să mă depăn ca pe fus

tot ce-n cuvânt n-a încăput de spus.”

…și Savaot, de Apa Morților, lui Iov

la capătul ispitei,tot mereu a drum,

făcutu-s-a grăire către ochiul lui

din vârful de vârtej:

”E drumul semn

a profeție, sau e vrej?

V-ați învățat

cu Apa Morților,

prin frângerea de trestii,

să mi-o priviți

ca pe o baltă,

dar nu-i vedeți țâșnirea ei înaltă –

fântână perpendiculară –

răscruce minții pare, însă nu-i,

că iată, numai soarelui

i-a-ngăduit să bea întâia oară

să prindă iarăși gust pierdut

pentru lumina cea amară

ce-o va sorbi din nou

din vârful crucii Lui.”

POETUL IOV ȘI CĂLIMARA LUI

03 Tuesday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

POETUL IOV ȘI CĂLIMARA LUI

Intre Cel Veșnic

și Purtătorul-cu-împrumut-de-veșnicie,

pe Iov

se rânduise șahul să se joace.

Oare-o fi fost o primă încercare

ca între ei să facă pace?

Șăgalnic iscoditul?

Credinței?  – urcușu-i și mai greu!

Ce-i sigur doar, că Izgonitul

avea pârjol la rânză de jarul bănuielii:

”Au nu cumva a lumii – cheia !

în Iov o fi ascuns-o

Dumnezeu?”

Neadormitul vierme,

mereu,

a zvârcol de-ntrebare:

Cum să-i vâneze locul, cu vicleșug ca furii?

C-având în mână cheia, descuiatul,

capcană-ntinzi pe sub frunziș Scripturii

că  rob cu funia prinzându-L

ți-L faci să-ți joace după-asemănare.

Neprevăzut de clar fu marele secret –

era în față cheia – numai o mutare!

Și cel cu piese negre n-a-nțeles

că prea adâncul Cuvânt de nepătruns

avea   oglinda-n care, pe ascuns,

venea în Iov să se-odihnească,

Lumină spre Lumină, ca Poet.

Neprevăzut de clar fu marele secret,

că dacă firul este curgere spre ghem

unde-ar putea Cuvântul să-și ascundă cheia

decât sub pragul propriului poem?

   

                            ***

Cum nu putea pe Iov ca să-l ucidă,

așa-i făgăduise

Celui Prea Veșnic de pe tron,

în fiecare noapte pe furiș

Satan îi trimitea un scorpion

să-l muște cu otrăvi de îndoială,

veninuri proaspete

neîncercate-n litera amară.

”O, Doamne, zise Iov, îți mulțumesc

că-ai dat  singurătății mele

un oaspete!

Si câte daruri mi-a adus –

o-ntreagă călimară

de cerneală!

Nimeni pe Iov, poetul,

de azi nu-l poate plânge,

că iarăși sunt părinte cuvintelor de viță,

cerneluri rare am pentru peniță,

și chiar și scorpionul  de târg e mulțumit

în schimbul unor picături de sânge

ce-i dau la asfințit.

                      ***

…și-a fost o noapte ca amarul nucii,

când inima ca melcul ți se strânge.

Satan pe noul Iov îl blestema cu ură

că-n șahul ce-l jucase pentru Iov cel vechi,

Regele Alb și Logos făcu atunci mutarea

neașteptată, că Poetul crucii

își puse trupul Lui ca semnătură –

pentru-n poem părut a fi uitat

pe tabla cu alb negru

cu picături de sânge.

… și-a fost o noapte ca amarul nucii

când inima ca melcul ți se strânge.

Hainele Clopotarului

02 Monday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Hainele Clopotarului

-Si ce a zis doctorul? întrebă în cele din urmă Micul Botezător. -Nu contează. Ceea ce mă doare pe mine nu e inima, ci ceea ce e la capătul tărâmului ei, sau mai bine zis deasupra ei, acel ceva care mă apasă că mi-am lăsat viaţa să-mi curgă printre degete când putea să-mi fie ca o mreajă, să prind ceva, să fi avut un rost.

-De ce vorbeşti la trecut? Cât nu eşti mort ai toată viaţa înainte. Viaţa nu numărată cu anii, care e măsura trecutului, ci cu măsura vieţii. Un singur minut poate fi locaşul sufletului tău, coliba taborică de răscumpărare a întregului trecut.

-E frumos,dar nu înţeleg ce spui. Vezi, eu toată viaţa  mi-am dorit să fiu fântânar şi nu am ajuns decât un săpător de morminte.

-Pentru că nu ai vrut,sau nu ai putut să treci dincolo de moarte. Te-ai oprit acolo unde ai crezut că se sfârşeşte viaţa, adică fundul de groapă, ori fântânarul este un nebun cum numai un sfânt poate fi. De câte ori nu te-am implorat: “Vino, să ne rugăm înainte de răsăritul de soare la slujba sfinţirii apelor, la schimbarea la faţă a lor din ape amare şi vătămătoare în ape de foc răcoritor!” Si ce mi-ai răspuns?

– La fel ca şi acum. Rugăciunea, dacă este făcută şi precizez aceasta, se face la începutul nopţii de cei care le este frică şi nu pot să doarmă. Ca liber cugetător consider rugăciunea un fel de somnifer care pentru unii lucrează, dar nu pentru mine. Raţiunea este totul, coroana şi toată podoaba fiinţei umane. Ea este Dumnezeul de care vorbiţi voi.

– Si inima? interveni ironic Micul Botezător, cu zâmbetul lui de copil nevinovat. Vezi “domnule cugetător” tocmai de aceea ai rămas printre cadavre , tocmai de aceea nu ai reuşit o singură fântână. Raţional tu nu crezi că există ceva dincolo de fundul gropii concepută matematic şi perfect geometrică dar există şi o geometrie a“absurdului”, a omului care trece dincolo de raţiune. Până când şi morţii tăi sunt diferiţi: cei care şi-au zburat creierii sau şi-au pus laţul de gât.

– Aşa au crezut ei că e mai bine şi au avut toată dreptatea. Moarte cu demnitate. Stăpân pe viaţa ta. Raţional, nu este viaţa ta? De ce să fii un milog şi să depinzi de popi şi babe? Fii liber, chiar şi în moarte. Mândria ta de om! Ce e vreo diferenţă între groapa ce o sap eu şi cea a lui Moş Costache Clopotaru?

–       Ha, ha! Te-am prins.Aici am vrut să ajungi cu “raţiunea”. Tu ai vrut să te faci săpător de fântâni, dar Moş Costache s-a născut fântânar. Mă întrebi dacă e vreo diferenţă între gropile voastre? Categoric, da. Tu te duci cu ţigara în gură, ai săpat groapa şi cu asta basta. Morţii cu morţii, vii cu vii. Dar pentru Moş Costache e diferit. Inainte de a săpa groapa în pământ se duce să-i ia dimensiunile după fântâna din cer. Se urcă în turla bisericii, care este tot un fel de fântână. Fântâna cunoaşterii în spirală. Cunoaşterea în sus. Cunoaşterea pentru tine e simplă pentru că e numai orizontală, numai ce vezi  printre urzicile de la gardul cimitirului. Cunoaşterea lui Moş Costache duce treaptă cu treaptă spre acel sus de unde se vede toată lumea care pentru tine nu există pentru că nu o vezi. Numai din clopotniţă se văd cerurile păstorite ale Clopotarului, dealurile şi munţii şi toate cărările pe care a umblat răposatul.Apoi trage clopotul într’o dungă, dureros de ţi se rupe inima, pentru că nu-l trage oricum ci cu acele pauze pe care nimeni nu le-a ştiut secretul cronometrării. El se roagă şi face “cunoaştere” pentru toată lumea.  De aceea aminurile lui de aramă sunt atât de rare. Inainte de a începe să sape  cu lopata face o cruce cu ea aşa cum se obişnuieşte la începutul fântânii sau la frângerea pâinii . Tocmai de aceea gropile lui Moş Costache, spun unii că le-au văzut noaptea ,cum izvorăsc din ţărână   lumânări aprinse cu scăpărici de stea. Si mai ştii ceva? Cu clopotul el sapă în cer, felul lui de fântână până când ajunge la pânzele freatice de veşnică pomenire.

– Si asta e tot?

– Nu.După înmormântare Moş Costache este chemat acasă, iar rudele îl îmbracă în hainele de sărbătoare ale răposatului pe care trebuie să le poarte patruzeci de zile. Cu aceste haine de sărbătoare la patruzeci de zile este chemat din nou să tragă clopotul. De data aceasta nu mai este tras într’o dungă, ci ca nişte porumbei care zbor din clopotniţă deasupra satului. Pe când vorbeau, din vale urca spre ei “Domnu’ Doctor”:

– Am şi veşti bune şi veşti rele. Cu care să încep?

– Cu cele rele, îndrăzni groparul aşteptându-şi sentinţa.

–  Nu e ceea ce crezi. Azi noapte a trecut la cele veşnice Moş Costache, zise doctorul continuându-şi drumul.Micul Botezător se uită la gropar, iar groparul îi tălmăci privirea încuviinţând fără a  spune nici măcar un cuvânt. Moş Costache Clopotarul avea un urmaş fântânar care să-i  poarte hainele de sărbătoare încă patruzeci de zile.

(fragment din romanul ”Micul Botezător”)

IOV PROFEȚEȘTE DESPRE OMUL SUFERINȚEI

28 Monday May 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

IOV PROFEȚEȘTE DESPRE  OMUL SUFERINȚEI

 

 

”Mă doare precum lemnul

sub dinte de gealău,

iscoditorii care vin ca să mă vadă,

iubirii Tale când îi sar la sfadă

că ai simți plăcere

în bici pentru cel rău

și răzbunării Tale c-aș fi semnul.

 

Mă doare până în rărunchi,

că după fierea lor ce clocotește grabnic

îți pun în mână furcă și harapnic!

 

Cum mă luai odată pe genunchi

și mă săltai pe el zicând că-i șea,

Te-mbrățișam și Te pupam pe față;

să nu ne prindă mama în hârjoană,

mă mângâiai pe păr

făcându-mi semn: cuminte!

și Te duceai la locul Tău

ca zugrăvit dintotdeauna în icoană!

 

Prea Bunul meu Părinte,

de ce sunt răi și-ți mâzgălesc

iubirea Ta cu hula răzbunării?

I-auzi cum clevetesc

la colț de iarmaroc necazul meu?

Cu câtă poftă-n buzele betege

își sug chiștocul din cucuta urii:

Nu-l iartă Dumnezeu

că numai fărdelege

avea pe mâini și-n cufere:

să sufere, să sufere!

Dreptății Lui  – cu spurcăciuni și zoaie,

cotonogește-l Savaoate și-l ogoaie

pedeapsă cu pedeapsă!”

                              ***

Si dincolo de Marea Moartă

pe Iov cel Nou duceau la răstignire

că-aduse blasfemie și cuvântu-i greu

că s-a numit pe sine Dumnezeu,

dar altfel, care pe toți iartă,

iubind pe oameni fără de măsură

și neștiind

chiar și pe cruce, cum să facă

pe Dumnezeu să tacă,

îi îndesau buretele în gură,

până-n gâtlej

cu patimă și ură.

TÂLHĂRIND ÎNFLORITUL LUMINII

27 Sunday May 2012

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

TÂLHĂRIND ÎNFLORITUL LUMINII

Când să fi fost grăitul:

să fie, să nu fie?

Luceafărul pe cer de

amară străvezime verde

( mai mult credinței – răsăritul lui!),

ducea la judecată,

ca de la Iov să afle –

miezul adevărului,

cum trebuie să fie pedepsit

Fiul Mărului

ce a-ncercat să-l fure

și nu a reușit.

”Tu, Fiul Mărului, să-mi spui

de ți-a fost gândul pădureț să fii tâlhar;

tot neamul ți-l cunosc, ce n-a fost  rău la doagă…”

”Stai, Iov, îl întrerupse steaua,

eu când l-am prins

era-n vistierie

să-nvețe cum lumina mea se roagă

că lui nu i s-a dat să știe.”

Și Iov continuă:

”Și nu i-ai dat abecedarul?”

”Cu mine și-a găsit beleaua,

că nici minciunii nu e bun tâlharul.”

”Sunt tânăr, zise mărul,

crede-mă Iov

că-ți spun tot adevărul;

trecut-au anii peste mine și iar trec,

iar ramul chiar de-i verde, îmi rămâne sec,

că-ascuns  de  psalm nu tinde-a iscodi,

ca-n străvezimi, luceafărul din undă

când nunții îi îngână lumina lui profundă.

Invață-mă cum să mă rog și iartă

că n-am cerșit, ci-am vrut să tâlhăresc

veriga tainei cum s-o înfloresc;

deși-s în toate tânăr

și-n duh de-a pururi teafăr.”

Din cer veniră-n sprintenime stele

să afle de la înțeleptul Iov

limanul ultim din cuvânt,

că mărul

nu mai avea acum un ram de-ntors;

tot spusul de luceafăr

din vârf de mugur era tors

și-n licărire

pe obraz luciferin de stea

o lacrimă se prelingea.

Iar Omul Suferinței – lumină în răspăr,

plângea de bucurie,

alături de luceafăr  –  colind cu flori de măr,

când cugetul în șovăire

nu îndrăznea să treacă de răscruce,

zâmbi spre amândoi

privind peste-al iubirii hău:

”Cum să vă spun

cumva balanța vorbei

să nu smintească-a rău,

dar cel mai mare furt

s-a întâmplat pe cruce.

De necrezut, acolo sus,

s-a cățărat tâlharul

chiar lângă Iisus

pe cruce-n partea dreaptă,

cum nici cel mai pervers din hoți

n-ar fi-ndrăznit nebuna-i faptă,

să păcălești, ba și pe-arhanghel

care păzea Grădina ceea

cu strășnicie de avar,

și-a reușit

pe însuși Dumnezeu să prade

furându-I cheia,

și în plus –

o binecuvântare din partea

lui Iisus.

Cum moartea groaznic își urla amarul:

”Vai, mie,

chiar pironit pe cruce, cu mâna Lui m-a jefuit

Tâlharul!”

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • 3. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO ( Humber Bay Park)
  • 2. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO
  • 1. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO
  • FESTIVALUL EMINESCU, Kitchener, Ontario, CANADA, Dumitru Ichim lămurește catastrofa lingvistică a folosirii greșite a sensului de DIASPORA în limba românăi
  • ÎNCEPUT DE CÂNTEC ȘI PUNTE

Archives

  • May 2026
  • January 2026
  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    dumitruichim
    Join 400 other subscribers

    Have a WordPress.com account? Log in now.

  • dumitruichim
    View site in Reader
    Manage subscriptionsSign upLog in
    Report this content
    Collapse this bar
Loading Comments...