TÂLHĂRIND ÎNFLORITUL LUMINII

Când să fi fost grăitul:

să fie, să nu fie?

Luceafărul pe cer de

amară străvezime verde

( mai mult credinței – răsăritul lui!),

ducea la judecată,

ca de la Iov să afle –

miezul adevărului,

cum trebuie să fie pedepsit

Fiul Mărului

ce a-ncercat să-l fure

și nu a reușit.

”Tu, Fiul Mărului, să-mi spui

de ți-a fost gândul pădureț să fii tâlhar;

tot neamul ți-l cunosc, ce n-a fost  rău la doagă…”

”Stai, Iov, îl întrerupse steaua,

eu când l-am prins

era-n vistierie

să-nvețe cum lumina mea se roagă

că lui nu i s-a dat să știe.”

Și Iov continuă:

”Și nu i-ai dat abecedarul?”

”Cu mine și-a găsit beleaua,

că nici minciunii nu e bun tâlharul.”

”Sunt tânăr, zise mărul,

crede-mă Iov

că-ți spun tot adevărul;

trecut-au anii peste mine și iar trec,

iar ramul chiar de-i verde, îmi rămâne sec,

că-ascuns  de  psalm nu tinde-a iscodi,

ca-n străvezimi, luceafărul din undă

când nunții îi îngână lumina lui profundă.

Invață-mă cum să mă rog și iartă

că n-am cerșit, ci-am vrut să tâlhăresc

veriga tainei cum s-o înfloresc;

deși-s în toate tânăr

și-n duh de-a pururi teafăr.”

Din cer veniră-n sprintenime stele

să afle de la înțeleptul Iov

limanul ultim din cuvânt,

că mărul

nu mai avea acum un ram de-ntors;

tot spusul de luceafăr

din vârf de mugur era tors

și-n licărire

pe obraz luciferin de stea

o lacrimă se prelingea.

Iar Omul Suferinței – lumină în răspăr,

plângea de bucurie,

alături de luceafăr  –  colind cu flori de măr,

când cugetul în șovăire

nu îndrăznea să treacă de răscruce,

zâmbi spre amândoi

privind peste-al iubirii hău:

”Cum să vă spun

cumva balanța vorbei

să nu smintească-a rău,

dar cel mai mare furt

s-a întâmplat pe cruce.

De necrezut, acolo sus,

s-a cățărat tâlharul

chiar lângă Iisus

pe cruce-n partea dreaptă,

cum nici cel mai pervers din hoți

n-ar fi-ndrăznit nebuna-i faptă,

să păcălești, ba și pe-arhanghel

care păzea Grădina ceea

cu strășnicie de avar,

și-a reușit

pe însuși Dumnezeu să prade

furându-I cheia,

și în plus –

o binecuvântare din partea

lui Iisus.

Cum moartea groaznic își urla amarul:

”Vai, mie,

chiar pironit pe cruce, cu mâna Lui m-a jefuit

Tâlharul!”