DIN NOU REVIN LA GEAMUL TĂU, STĂPÂNE 03 Tuesday Jul 2012 Posted by dumitruichim in Uncategorized ≈ Leave a comment DIN NOU REVIN LA GEAMUL TĂU, STĂPÂNE ”Din nou revin la geamul Tău, Stăpâne, cu straița goală și cu dorul plin, dar duhului înnegurat ca fumul, sfetnic de taină de ce-mi trimiți doar drumul? E neam de cerc? Pe amândoi ne fură. Are-nceput? Pe unde – obârșie? Și nici sfârșitul nimeni nu i-l știe. Amiezii lui înalte cerșesc încrestătură cioplită-n noima porților. Când de sfârșit atât sunt de flămând de ce-mi faci cugetul comând? De ce din capăt drumul mi-l începi din nou? Înțelepciune crezi c-o să-mi mai deie? La orizont – doar Apa Morților scapă mereu ispita să mi-o beie. De ce faci drumul ei să curgă-n sus? De ce răspunsul îl scufunzi în nerăspuns ghicitului dând altă ghicitoare? De ești Tu drumul mereului spre alt mereu dă-mi Apa Morților ca să Ți-o beu. A câta oară-s repetent uitării? Numai o moarte dă-mi și mi-e deajuns în jurul Tău ca să mă depăn ca pe fus tot ce-n cuvânt n-a încăput de spus.” …și Savaot, de Apa Morților, lui Iov la capătul ispitei,tot mereu a drum, făcutu-s-a grăire către ochiul lui din vârful de vârtej: ”E drumul semn a profeție, sau e vrej? V-ați învățat cu Apa Morților, prin frângerea de trestii, să mi-o priviți ca pe o baltă, dar nu-i vedeți țâșnirea ei înaltă – fântână perpendiculară – răscruce minții pare, însă nu-i, că iată, numai soarelui i-a-ngăduit să bea întâia oară să prindă iarăși gust pierdut pentru lumina cea amară ce-o va sorbi din nou din vârful crucii Lui.” Share this:TwitterFacebookLike this:Like Loading... Related