IOV CEL NOU IȘI IA RĂMAS BUN

Atât de singur era Iov,
uitat de toți, sub un salcâm,
dar într-o seară
păianjenul, prietenul de sus,
pe-un fir de borangic
se coborî ca de pe-un alt tărâm;
apoi lui Iov,
grăindu-i rar, i-a spus:
Un Om, cu ora lui amară,
azi noapte, când dormeai, veni;
parcă-nflorea o denie de prun
în părinteasca Lui privire:
”M-am abătut pentru rămasul bun,
că mâine
Eu merg la răstignire
și-atunci când te-i trezi
când o să-ți fie sete
o să-ți întindă-n trestie – burete
cu-oțet și cu venin,
dar Eu îți las
în pânza lunii, la vecin,
trei picături de rouă să te-adape.”
Își șterse
celelalte izvorâte-n pleoape,
și plecând
ne-a spus atât,
doar: ”Pace vouă!”,
te-a sărutat pe frunte
și s-a dus.

Advertisements