IOV SE LUPTA CU ÎNGERUL, TĂCÂND

Privirii lui ce fel de joacă – norul?
Sau glăsuirea
fără de trup se-ntrupă-n înșelare?
Până la os mânjit de lepră Iov,
în arătare,
din subivitul spaimei – înger luminos!
De fapt, Ispititorul
îl iscodea acum ca bogoslov:
”De ce nu mori cu demnitate,
au nu îți e rușine?
N-ai nici un gând în glava ta
să se învârtă,
când putrezește carnea de pe leșul tău
ciosvârtă cu ciosvârtă?
Te-a părăsit, nu înțelegi
cu-nțelepciunea-ți hârbă?
De-aceea m-a trimis.
Cu voce te
conving c-a tale bocete
prea multe-s pentru scârbă;
ai înțeles, ori ba?

Și Iov gândindu-se tăcea:
” Sub care piatră să găsesc răspuns?
Saracul Dumnezeu,nu s-a ascuns,
atât de repede
de mine să se lepede.
Mi-a spus să nu m-adăp cu somn
din picuratul lunii în viroagă,
că e atât de singur în Grădină
când pentru Iov se roagă.
Ce dulce-i moartea – fruct oprit,
da-i neam de somn mieros pe pleoapă!
Blestem din cuget obrintit
să beu?
Cum să-nțeleg Stăpânul meu,
drum și drumeț spre miezul treaz?
Punte să fiu, dar și străin de apă?
Cum mă căznește steaua
pe vârf de val amar de iaz
așteptul meu să-l nufere
a slovă și petală!
E sens în Iov să sufere?
Poate că nu departe-am fost să mușc,
de data asta,
din somnul atârnat de îndoială.”

***
…și îngerului alb, cu rumena ispită,
lumina i s-a spart pân’ la copită.

Advertisements