04 Friday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Du-te-acasă floare de lotus,
c-o undă mai mult e târziul.
Albastrul așteptării
se-ntunecă în verde închis.
Doar numai eu te-nțeleg
când tristețile tale culeg.
Du-te-acasă prințul meu, lotus!
Tu nu știi ce-am văzut și nu-ți spun:
Luna plină
a răsărit, dar s-a oprit în cais
îmbrățișându-l întreg
până la seva mustind,
de-a valma –
și flăcări și crudă lumină,
unul spre altul ningeau
mângâieri și colind.
Hai să mergem acasă,
frate de cântec și lotus!
Ca și-a ta nici a mea n-o să vină…
03 Thursday Apr 2014
Posted in Uncategorized
01 Tuesday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Poți tu să-mi dai verdele
cu împrumut,
dar întreg în culoare?
Ochii tăi nu cumva
l-or fi-nvățat de la mare?
Sau poate din cerneala ierbii
cu care luna își scrie
chenarul oglinzii din care
s-adapă alături și frunza și cerbii?
Ca un cer de
joc opalin, întregul tău verde
ce mi-l dai cu-mprumut,
ți-l întorc înapoi,
în zeci de nuanțe
și pentru fiecare din ele,
corect ca să fiu nu agalnic,
răsplăti-voi în plus c-un sărut.
Nu-i așa că-s bun platnic?
28 Friday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Numai privirile Mariei
au mai rămas… Îndreptate în sus
ca un apus
ce-ntârzie pe rana
râului
nemângâiată nici de șipot,
nici oblojită de copaci.
Și sus și-n inima ei –
Pe sub ea,
printre spicele grâului –
sfiala petalelor de maci.
Au mai rămas
numai privirile Mamei,
ca un apus,
fără nici o vlagă spre stea,
dibuindu-și prin ceață
zborul albinei din ceară.
Și a fost seară,
dar abia
după trei nopți fără de zile
s-a făcut dimineață.
27 Thursday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Ies pe prispa unui gând:
Umbră cumpăr, umbră vând!
Ce te-ascunzi după copaci?
Undă-a nopții ce mai faci?
Ies din gând și-aud din tindă
oleandru din oglindă.
S-a prostit. Spre mine latră
să nu mă ascund sub piatră.
Cea de umbre, unde-i țara?
I-a ars harta ca țigara.
O întreb pe neagra hoașcă:
Mi-a ieșit vreun drum în ceașcă?
E aripă, pas ori labă?
Umbra-mi sare și-o întreabă.
Ce să fac? Mă-ntorc în gând.
Umbre nu mai am să vând.
27 Thursday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Două crenguțe de brad
îmi vor fi de ajuns…
Lăsați neatins pridvorul de crin.
Lumina de seară nu merită și ea
Odihna curată și fără suspin?
Nu secerați cu luna vreo lalea,
dar, mai ales, n-aduceți trandafiri
ca jertfă-n lotca somnului.
Numai ei au știut să coase în psalm,
Maicii Domnului
porfira și visonul Bunei Vestiri.
Iar tu lumina
singurătăților mele de pin,
ai grijă să nu afle grădina
că puntea de la vad
mi-a fost stropită cu apus și vin,
nici să nu dai răspuns
de întrebată fi-vei
de-ntoarcerea-mi acasă peste nor.
Doar numai ție-ți spun
că pentru zbor
două crenguțe de brad
îmi vor fi de ajuns…
25 Tuesday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Oare ce o fi un lucru în sine?
Între bolovan și luceafăr
e numai diferența de ceruri,
în rest amândoi sunt tăceri.
Fața văzută –
ce-a primit sărutul luminii,
iar cea nevăzută –
din drumul banal
al deznădejdilor noastre.
Oare tăcerea lor n-o fi plâns
de o ființă cu-al nostru ascuns?
Poate cândva
între noi n-o fi fost poartă
tărâmului nepătruns,
ci doar o candelă
care acum s-a stâns
între noi,
la căpătâi deșert de limbă moartă.
La rândul lor
și lucrurile au aprins întrebare
cu tâlcul mai amar și mai greu:
Oare
ce o fi omul în sine?
Lucrătorului de lucruri
de-o fi asemănare,
cum poate fi în stare ca în cușca lui
să-L prindă chiar pe Dumnezeu
numindu-i ziua Vinerea cea Mare?
25 Tuesday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Tags
…iar Petru i-a-ntrebat a doua oară,
cumva și a dojană de pelin:
– ”În capul vostru ce era
de ați crezut că e-un străin,
și nu Iisus?”
– ”I-am spus
rămâi cu noi
că ziua se aplecă înspre seară
și-i doar la începutul săptămânii.”
Dar Petru i-a-ntrerupt din nou,
că neputând să-i creadă
le râcâia cuvântul spre dovadă:
”Și cum adică L-ați recunoscut
abia la frântul pâinii?
Era la fel (cum amintirile mă dor!)
așa ca în ajunul morții Lui în foișor?
Numai Ioan zâmbea
gustând pe îndelete taina,
de-ajuns credinței zborul,
cum bradul își îmbracă haina
cu nasturi de rășină,
așa veșmântul lor le mirosea,
nu a pescar, ci a lumină
din pâinea aburindă de la Cină
când o frângea Învățătorul.
21 Friday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Am căutat prin cărți,
ce pe sub bancă le citeam odată,
cum poți să cucerești
o inimă de fată
să înțeleagă c-o iubești,
dar toate mi-au rămas fără folos,
cu sfaturi seci,
precum statuile cu filosofii greci
care privesc tembel la tine
cu ochii-ntorși pe dos.
Ea e cu totul altfel!
Zvârlugă de sprințară!
Nu stă să te asculte ca o bleagă
să o compari cu nimfe, prințese și lalele,
să-i spui că are aripi de fluture, de mac.
Nu o cunoști –
îți dă cu ele-n cap!
De-aceea-mi este dragă.
Ne întâlneam, ca nimeni să nu știe,
când toți plecau acasă din liceu,
pe-o bancă mai dosită ( mai trăiește ulmul?)
doar ea și eu –
cuminții învățând la lecții de chimie!
Eram din clasă cel mai bun elev,
dar pretindeam că nu-nțeleg
tabelul lui Mendeleev
și o rugam mereu
să mi-l repete.
Era cea mai frumoasă fată,
cum alta nu văzusem între fete,
iar eu cum nimeni nu a fost îndrăgostit,
dar niciodată nu am îndrăznit
să-i spun că o iubesc,
sau alte vorbe meșterite de iubire.
…dar într-o seară,
ce s-a-ntâmplat cu noi nici pân-acum nu știu,
avea tăcere verde de iaz florind luceafăr,
și pentru prima oară
buzele noastre s-au chemat ecou.
Tabelului ce rămăsese în ruină
descoperisem elementul nou,
dar nu i-am spus sărut,
că nu era cuvânt,
ci frică născătoare de lumină.
18 Tuesday Mar 2014
Posted in Uncategorized
I-am spus castanului
că numele lui i l-am dat
unei fete cadou,
era octombrie şi era ziua ei
şi numai dăruindu-i nume de castan
puteam să-i spun că mi-e dragă.
Castanul rămase tăcut,
dar când m-am întors
prin crengi despletise
o poiană întreagă
de ghiocei.
– Copac al tristeților mele
ce le cunosc numai vântul și struna
și sângerarea ta din ecou –
e nefiresc! Ce-ai făcut?
Nu credeam că numele tău ți-ar fi lipsă.
– Nimic deosebit. Ori poate chiar nimic.
Anotimpul vostru
cercului meu l-am trecut c-o eclipsă
și m-am jucat cu luna…
Spune-mi și tu, cam cum îmi stă
numele ei șoptit de borangic
cu amintiri ce dor a ghiocei?
dumitruichim 