I-am spus castanului

că numele lui i l-am dat

unei fete cadou,

era octombrie şi era ziua ei

şi numai dăruindu-i nume de castan

puteam să-i spun că mi-e dragă.

 

Castanul rămase tăcut,

dar când m-am întors

prin crengi despletise

o poiană întreagă

de ghiocei.

 

– Copac al tristeților mele

ce le cunosc numai vântul și struna

și sângerarea ta din ecou –

e nefiresc! Ce-ai făcut?

Nu credeam că numele tău ți-ar fi lipsă.

 

– Nimic deosebit. Ori poate chiar nimic.

Anotimpul vostru

cercului meu l-am trecut c-o eclipsă

și m-am jucat cu luna…

Spune-mi și tu, cam cum îmi stă

numele ei șoptit de borangic

cu amintiri ce dor a ghiocei?