I-am spus castanului
că numele lui i l-am dat
unei fete cadou,
era octombrie şi era ziua ei
şi numai dăruindu-i nume de castan
puteam să-i spun că mi-e dragă.
Castanul rămase tăcut,
dar când m-am întors
prin crengi despletise
o poiană întreagă
de ghiocei.
– Copac al tristeților mele
ce le cunosc numai vântul și struna
și sângerarea ta din ecou –
e nefiresc! Ce-ai făcut?
Nu credeam că numele tău ți-ar fi lipsă.
– Nimic deosebit. Ori poate chiar nimic.
Anotimpul vostru
cercului meu l-am trecut c-o eclipsă
și m-am jucat cu luna…
Spune-mi și tu, cam cum îmi stă
numele ei șoptit de borangic
cu amintiri ce dor a ghiocei?
as pastra numele pentru mine… dar… tu la-i daruti deja… atat de frumos… incat nu pot decat sa tac…
mulțumesc frumos!