Image

Am căutat prin cărți,

ce pe sub bancă le citeam odată,

cum poți să cucerești

o inimă de fată

să înțeleagă c-o iubești,

dar toate mi-au rămas fără folos,

cu sfaturi seci,

precum statuile cu filosofii greci

care privesc tembel la tine

cu ochii-ntorși pe dos.

 

Ea e cu totul altfel!

Zvârlugă de sprințară!

Nu stă să te asculte ca o bleagă

să o compari cu nimfe, prințese și lalele,

să-i spui că are aripi de fluture, de mac.

Nu o cunoști –

îți dă cu ele-n cap!

De-aceea-mi este dragă.

 

Ne întâlneam, ca nimeni să nu știe,

când toți plecau acasă din liceu,

pe-o bancă mai dosită ( mai trăiește ulmul?)

doar ea și eu –

cuminții învățând la lecții de chimie!

Eram din clasă cel mai bun elev,

dar pretindeam că nu-nțeleg

tabelul lui Mendeleev

și o rugam mereu

să mi-l repete.

Era cea mai frumoasă fată,

cum alta nu văzusem între fete,

iar eu cum nimeni nu a fost îndrăgostit,

dar niciodată nu am îndrăznit

să-i spun că o iubesc,

sau alte vorbe meșterite de iubire.

 

…dar într-o seară,

ce s-a-ntâmplat cu noi nici pân-acum nu știu,

avea tăcere verde de iaz florind luceafăr,

și pentru prima oară

buzele noastre s-au chemat ecou.

Tabelului ce rămăsese în ruină

descoperisem elementul nou,

dar nu i-am spus sărut,

că nu era cuvânt,

ci frică născătoare de lumină.

 

Advertisements