• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Author Archives: dumitruichim

PSALMUL DE HARȚAG CU MINTEA

09 Wednesday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

HARȚAG, MINTE, PSALM

ce42b7fdeab1c2d3cc930cc3ab71f016

Habotniciei minții, de-i dai și brațul dârjei,
Cucoană-ți faci, muiere cu clanță zbătăușă.
Păcatul și vârtutea nu-s gemenele cârjei?
Doar dragostea renaşte din propria-i cenușă!

S-a limpezit tăria, aripilor livadă,
Iubirea nu-i iubire de-o-nvecinezi cu spusul.
Sălbătăciunea mării, cu tot ce-i țărm e-n sfadă,
Că-i sfânta nebunie ce și-a băut apusul,

Și-n loc, turnă în cupă, visarea din ciorchină,
Amestecând algebrei, mai rău, necunoscutul.
De ce-o fi oare mintea șacală și haină,
Când inima și-ascunde, în cuib de foc, sărutul?

Că-ntreb Ecclesiastul: ”Nimic nu-i nou sub soare?”,
Dar când ni-e luna plină și dragostea răsare?

PSALMUL NUNȚII NEAPUSE

08 Tuesday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

NEAPUSA, NUNTĂ, PSALM

11392877_10205126213569449_3899060562989692666_n

Voi n-ați văzut cum focul chiar iasca o ațâță?
Nu moartea, ci scânteia-i dă tinereții flama.
Despicătorii vorbei în sită-au strâns tărâță,
Cu-alchimicul de aur ne-au tot mințit arama.

Iubirea-i roata morii dând sens în suferință,
Pierzi bobului pariul? Și mai înalt e semnul!
Podoaba frumuseții-i cu pâinea de-o ființă,
Că ne hrănim din moartea ce-a înflorit-o lemnul.

Pe masa nunții psalmul să-și ningă tot damascul,
Fiorul buzei soarbă-n cuminecat rubinul,
Nebun îmbrățișării ce-o știe numai teascul!
Cântați din strună nouă, văpăilor bând vinul!

Când dragostea-i cât cerul, nu-i loc pentru păcate:
Iubiți, și-n bucurie făceţi-le pe toate!

PSALM DIN DRUMUL SPRE DAMASC

07 Monday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

Damasc, drum, PSALM

Creative-Widescreen-Phoenix-Image

Pe jug și pe cătușă nu scrie de aripă,
Despre talazul mării n-a auzit samarul,
Tăriei orbu-i ceartă a stelelor risipă,
Prea rar genunchiu-l mușcă, din muchi de foc, amnarul.

Pe munte nu ai templu, nici nopților odaie.
Cum m-ai aflat ‘nainte de-a ști de căutare?
Când oaspete mi-e focul, Tu-n cupă-mi torni văpaie,
Cum doar îndrăgostiții din flăcări beau răcoare.

Azi noapte mi-a plâns marea, cu tauri negri-n muget…
De ce mi-ai dat nisipul să-i fac din el jug apei?
Trufaș cioplit-am dogma-Ți din marmoră de cuget,
Când Tu, Cel-Fără-Nume, mi-ești Dumnezeul pleoapei

Și-ntrebi: De ce aripa ți-o chinui în țepușă,
Când Dragostea renaște din propria-i cenușă?

PSALMUL PESCĂRUȘULUI

04 Friday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PESCĂRUȘ, PSALM

a-fi-sau-a-nu-fi-un-pescarus-jonathan_9026705424296a

Luminii, pescărușul când simți din piept că-i țipă,
Și-nmiresmat amarul adie-n duh de sare,
Cum să iei sfetnic mintea,când inima-i aripă
Și, din înaltul farmec, întregul cer te doare?

Din trestie faci fluier, de ce s-o strici pe mături?
Olarului dă-i huma, ulcior să-ți cheme lutul,
C-o dată veșnicia ți-e beduin pe-alături;
Răpește-i cheia bolții, plătindu-i scump, sărutul.

Dați mării ce-i al mării: val, scoici, și-n scris nisipul,
Dar nu uitați minunea – sorbiți-o cu respirul,
Când peste voi migdalul vă înflorește chipul,
Ca-n basm, cu labirintul, cât de subțire-i firul

Iubirii, ce-i întrece chiar minții axioma,
Cum numa-n suferință simți raiului aroma.

PSALM DE PENITENȚĂ A MINȚII

03 Thursday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

MINTE, PENITENȚĂ, PSALM

migdal-floare-4

Ia-ți minte-n cap cenușa și strai îți fă din țoală,
Că am văzut minune și inima bău!
Ce soi de înger, stepa azi noapte-mi străbătu,
De mi-a-nflorit migdalul, nescris cu vreo cerneală?

Pe apa ziurită, auzi cântându-mi fumul?
Pecete dă-i pustiei și deapăn-o în rost,
Că nu rezistă buchea la hamul anagnost,
Ulciorul chiar de-i sparge, nu-i poți zdrobi parfumul.

Presimtu-Te-n nenume, stea veacului străină!
Iubire, adă-mi cupa, dulce și-amar despin,
Că lacrima din apă s-a limpezit în vin,
Cum omul prinse chipul din lut de ocarină!

O fi aflat migdalul c-oi fi îndrăgostit,
De-a-mprumutat lumina-i din primul răsărit?

PSALM LUNGILOR LACRIMI DE NUC

02 Wednesday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

lacrimi, lungi, nuc, PSALM

3512897454_8aa35bba22

Fără de milă ghimpii m-au rupt, mă sfâșiară,
De-atât hățiș de sihle cărării dă-I poiana!
Din geană roua, serii întoarce-i-o-n tiară,
Redându-mi sfânta fire a psalmului din Cana.

Contabilului-Negru-s dator cernoziomul,
Bir spicului impută vatale, spata iței;
Ca două paranteze-Ți îmbrățișez binomul,
Din noptea de cerneală dă-i lotus alb peniței!

Cu ochii mari, băietul, îți mângâia asina,
Și-i răspundeai zâmbindu-i, ca un copil mai mare;
Aveați secretul vostru, cum a cernut lumina,
Pe motocei de mlajă minunii sărbătoare

Și cum numai de Paște pe-acolo cântau cucii.
Taci, inimă, nu spune ce lacrimi lungi au nucii!

PSALMUL MĂRȚIȘORULUI

01 Tuesday Mar 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

MĂRȚIȘOR, PSALM

72ce93dadcebae619cb3ff6fa8b8d4aa

Îngrămădiți de-a valmul, pe-o catifea-n tarabă:
Cerbi, ghiocei, safire, iar printre mărțișoare,
Turcoaza-n filigranuri de literă arabă.
Din porțen, sidefuri – lăstuni și căprioare,

Cheițe ca mărgeanul, corn care-n basm ecouă,
Potcoava ce-o purtase-al norocului balaur,
Și inimi, ca văpaia valsurizând prin rouă,
Cu fluturi ce-au aripa suflată numa-n aur.

Tors firu-i din crin roșu, din albul dor, liana –
Închipuirea nunții ce-și bea din inimi firea.
Ca fagurul ce-și strânge, în seara lui, poiana,
Cei dragi, cu două fire, își leg neîndrăznirea.

Iubirii de vrei templu, cucernic fii cu dorul:
Întâi săruți iubita, și-apoi iei mărțișorul!

PSALM ÎN DUH DE KOH-I-NOOR

29 Monday Feb 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

Tags

duh, KOH-I-NOOR, PSALM

koh-i-noor

Menit fu koh-i-noor-ul, rival să n-aibă-n geme,
Cleștarelor genunii prădându-le răsfățul,
Dar, mai presus, e duhu-i ce nu-nserează-n vreme,
Ce doar poetu-i știe blestemul și ospățul.

Lumina-n lăcrimare rodindu-și diamantul,
Ești umbră-n stih cu timpul, veciilor iscoada,
În zodiac de poker schimbi cartea și amantul,
Ca șalul de pe umei mai crin decât zăpada.

De te-am iubit? Știu codrii, apus din moarte furu-l!
Țesându-te ecouri, din catifea, de psalmă,
Suflarea-mi dând, viață să-ți aibă koh-i-noor-ul,
Ce-a străbătut tristețea adverbului prin palmă.

Aripile de flutur ți le-am lăsat, ca faur,
Vor fi în veac frumoase sub acu-mi lung, de aur!

PSALM LA LIBERUL ARBITRU

27 Saturday Feb 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ARBITRU, LIBER, PSALM

10492000_678005008950121_1271189165050190276_n

Vânând sălbătăciunea, cu fildeși ca mistreții,
Din glas de corn, prin ferigi, vrui taina-n ispășire.
De ce e suferință-n adâncul frumuseții,
Și florile-s zidite din strop de răstignire?

Vin mateloții ierbii cerându-mi chinovie!
Când slova i-o dau filei, din lungul ei și latul –
Tridimensională-i! Păduri, de pe hârtie,
Prin tot ce mi-s, încalcă ne-ngăduinței hatul.

Eu dacă-aș fi ca foaia, Tu voii mi-ai fi scrisul,
Poem, cum nici un înger nu i-a gustat din buche!
Când albă liturghie mi-e până-n cer caisul,
De ce mi-ai dat voința să-Ți fiu mereu păduche?

Cu-adevărat, Iubire, nu-i om să Te-nțeleagă,
Doar buzele se caut, știutul să-Ți culeagă!

PSALM DIN RUMEGUȘ DE PSALM

26 Friday Feb 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

PSALM, RUMEGUȘ

274052f3d1d2c45e63b0d24d608d241f

E-n firea de muiere de-a fi croitoreasă;
Din frunză-și făcu rochii, rivalizând cu crinul,
Croind din înșoptire, voalul de mireasă,
Subțire-n fir, mireasmă ce o respiră pinul.

Înaltului din suflet – luceafăr cu andreaua!
Fără să știi, cu vrajă, sădi în toate nordul.
Tipar cum s-aibă fulgul, n-o iscodise neaua?
Că-n ochiul ei vecia își tăinuie fiordul.

Dur, tăntălău, tovarăș ți-o vrei, cu târnăcopul,
Și-n loc de-asin să-ți care prostia și povara!
Jirebiei cu coasta, deșiră-i iarăși scopul,
Că de n-ar fi arcușul, gunoi de rând – vioara!

Când inima ți-o cere-n porfiră să ți-o-mbrace,
Desigur că-n gând are pernuța pentru ace!

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • 3. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO ( Humber Bay Park)
  • 2. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO
  • 1. UN PROVINCIAL ÎN TORONTO
  • FESTIVALUL EMINESCU, Kitchener, Ontario, CANADA, Dumitru Ichim lămurește catastrofa lingvistică a folosirii greșite a sensului de DIASPORA în limba românăi
  • ÎNCEPUT DE CÂNTEC ȘI PUNTE

Archives

  • May 2026
  • January 2026
  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    dumitruichim
    Join 400 other subscribers

    Have a WordPress.com account? Log in now.

  • dumitruichim
    View site in Reader
    Manage subscriptionsSign upLog in
    Report this content
    Collapse this bar
Loading Comments...