Vânând sălbătăciunea, cu fildeși ca mistreții,
Din glas de corn, prin ferigi, vrui taina-n ispășire.
De ce e suferință-n adâncul frumuseții,
Și florile-s zidite din strop de răstignire?

Vin mateloții ierbii cerându-mi chinovie!
Când slova i-o dau filei, din lungul ei și latul –
Tridimensională-i! Păduri, de pe hârtie,
Prin tot ce mi-s, încalcă ne-ngăduinței hatul.

Eu dacă-aș fi ca foaia, Tu voii mi-ai fi scrisul,
Poem, cum nici un înger nu i-a gustat din buche!
Când albă liturghie mi-e până-n cer caisul,
De ce mi-ai dat voința să-Ți fiu mereu păduche?

Cu-adevărat, Iubire, nu-i om să Te-nțeleagă,
Doar buzele se caut, știutul să-Ți culeagă!