Pe jug și pe cătușă nu scrie de aripă,
Despre talazul mării n-a auzit samarul,
Tăriei orbu-i ceartă a stelelor risipă,
Prea rar genunchiu-l mușcă, din muchi de foc, amnarul.

Pe munte nu ai templu, nici nopților odaie.
Cum m-ai aflat ‘nainte de-a ști de căutare?
Când oaspete mi-e focul, Tu-n cupă-mi torni văpaie,
Cum doar îndrăgostiții din flăcări beau răcoare.

Azi noapte mi-a plâns marea, cu tauri negri-n muget…
De ce mi-ai dat nisipul să-i fac din el jug apei?
Trufaș cioplit-am dogma-Ți din marmoră de cuget,
Când Tu, Cel-Fără-Nume, mi-ești Dumnezeul pleoapei

Și-ntrebi: De ce aripa ți-o chinui în țepușă,
Când Dragostea renaște din propria-i cenușă?