Luminii, pescărușul când simți din piept că-i țipă,
Și-nmiresmat amarul adie-n duh de sare,
Cum să iei sfetnic mintea,când inima-i aripă
Și, din înaltul farmec, întregul cer te doare?

Din trestie faci fluier, de ce s-o strici pe mături?
Olarului dă-i huma, ulcior să-ți cheme lutul,
C-o dată veșnicia ți-e beduin pe-alături;
Răpește-i cheia bolții, plătindu-i scump, sărutul.

Dați mării ce-i al mării: val, scoici, și-n scris nisipul,
Dar nu uitați minunea – sorbiți-o cu respirul,
Când peste voi migdalul vă înflorește chipul,
Ca-n basm, cu labirintul, cât de subțire-i firul

Iubirii, ce-i întrece chiar minții axioma,
Cum numa-n suferință simți raiului aroma.