PROSOP ȚĂRĂNESC

Tags

,

19750138_1

Când am plecat de acasă
am luat de sub grindă
prosopul țesut
din razele lunii
și mi-am înfășurat cărțile.
Pe ele se adunaseră brazii
ca în pădurea vrăjită de crăiasa apelor
unde întâlneam Miorița năzdrăvană
venind la izvor.
Șerpuiau în borangic neînțelese linii,
dar eu știam că acelea erau potecile mele
care duceau la balta albastră de sub brazi.
Vara îi spărgeam limpezimile
înotând spre ostrovul cu sălcii
până la casa rațelor sălbatice.
Din patru-mpunsături de ac
s-au născut fluturii verzi pe prosop.
Aliniați aripă cu aripă, mă opresc parcă
să merg în codrul de arnici.
În cărți
aveam scrise drumurile mele
și le-am citit munților și apelor,
negurilor de pe mlaștini
și soarelui.
În curând voi spune:
Am douăzeci de ani,
și pădurile vor vui ireal de adânc.
În zarea ceasului
aud tropotul calului alb.
Azi voi primi pe cel mai frumos voievod.
Îi voi întinde
prosopul meu țărănesc
întâmpinându-l
cu pâine și sare.

IUBIRE-N VISUL AUSTRAL

Tags

, ,

large-mana

Dacă iubești nu ai nevoie
de aripi ca să zbori.
Oare nu-i zborul
mai presus decât aripa?
– o să te-ntrebe norul

Azi noapte
am adormit pe cărțile de școală
și se făcea că rătăceam
prin emisfera australă,
acolo unde-n jos dacă privești
vezi în adâncuri norii.

Visam că a-nceput să ningă,
și eu ți-am spus:
”Nu vrei să vii și tu
pe fulgul meu
să ningem amândoi în sus?
Pe partea asta de pământ
e-o altă geografie de liceu,
că-aici sărutul începu
mai înainte de cuvânt.
Pe fulgul meu, ningând în sus,
nu-i niciodată noapte.
Ceru-i destul
la cele două șoapte
și poate-i loc și de-un sărut în plus…”

RĂSARE LEBĂDA

Tags

,

Purtatoare H5 N1

– Unde-o fi somnul mai senin?
– În brațele-mi, răspunse-un crin.

– N-ai înțeles. Somnul ușor –
cuibul de flutur pe mosor.

– Ba știu. Petala-mi de velină
E-arcuș spre ultima-ți aldină.

– Tu, crin, cu fir subțire scris:
Ce-i dincolo de ce mi-ai zis?

– N-ai frică! Deși sunt țărână,
arhanghel m-a ținut în mână.

…răsare lebăda prin tei.
Mi-e dor să beau cântarea ei!

SPRE LEGĂTORUL DE DRUMURI

Tags

,

d03212c12c_herbst_sturm_abend_gr

SPRE LEGĂTORUL DE DRUMURI

Pe rând copacii
au învățat de la mesteacăn
legănările albe-n
scriptură de nins.

”Care e numele tău?”
m-a-ntrebat pe tărâmu-i,
surprins
că firul mi-e roșu pe fus.

”Sunt unul
pe care numai cântecul alb
l-a învins,
prin codrul tău
de cărări nepătruns…

Vezi,
soarele
încă mai poartă,
pe-ascuns,
hlamida-mprumutului meu
roșie
ca vinul ce-l bea,
cu mestecenii tăi în apus,
pe furiș,
pe sub focul nespus,
roșu
ca drumul ce-și bea
toți mestecenii albi din apus.”

BALADA VIEȚII FĂRĂ DE MOARTE

Tags

, ,

Rassouli - Revealing the Self

Iar nunta? Patru zile,
că-nnebunise struna
văzând pe tron alături
și soarele și luna.

Mai mândri decât brazii
ce piscu-n ceruri furi-i
când buciumul îngână
tristețile pădurii.

Că zilele uitară
c-au noapte-n sâmbur totuși,
chiar timpul lor se-oprise
ca sub descânt de lotuși.

”Castel cu turn de fildeș –
nici gândului putință,
ce mi-ar dori Domnița
ca ultimă dorință?”

Cea pajurei spre seamăn
se-adumbră-ntru tristețe:
”Aș vrea în cupa noastră
eterna tinerețe.

Cândva râvnisem turnul
ispitei de-a-mi fi mire,
dar azi îmi ești preasusul
luminii din privire.

La ce folos o turlă
cum nu s-a scris în carte
când îi lipsește treapta
vieții fără moarte?

Și ce-i de-o fi crăiasă
a lumii? Las să fie,
că nu te dau din brațe
pe-ntreaga ei moșie.”

Își răzimase capul
ca dorul pe lăută…
Curând, uitând de oaspeți,
din nou iar îl sărută.

”Nu fii geloasă, dragă
cum flaută privirea,
ea are veșnicia,
noi zborul ei – iubirea.”

Apoi ea-și pleacă fruntea
cerșind sfios alintul,
dar fața lui de aur
acum e ca argintul.

O mângâie, dar gândul
privea peste cuvântul
ce rupe frunza toamnei
s-acopere pământul.

***

Curând turnul de fildeș –
un zid ca-n orice parte,
că îi lipsea din trepte
viața fără moarte.

Solii – în toată lumea!
Că nu rămase craină
ca Laur să nu-i ceară
ascunsul leac de taină.

Toți crainicii-ntrebară
cărări spre Sfânta Vineri,
cum cei doi să rămână
mereu ca brazii tineri.

Din glasul trist de bucium,
ca din străfund de munte,
se naște dimineața
cu Laur oștii-n frunte.

Nu-i nimeni să întrebe
spre unde voievodul
cu-ntreaga sa oștire
o să pogoare podul.

Cântarea către ziuă
se strecura-n fâșii.
Trecură pe-unde urșii
se mai certau cu râșii

și au purces trei zile
și codri iar vreo șapte…
Pe calul negru Riga
ducea noaptea pre noapte.

Pe unde gustă zarea
tăriei voroneții
acolo e tărâmul
Fântânii Tinereții.

***

”Tu, fiul meu, cetirea
ascult-o cum se-nrouă:
De cauți drum fântânii
vă dau Porunca Nouă:

Nu măsurați cu timpul
stihoavna din grăunte,
că piatra căt de mică-i
la fel din duh de munte.

Poteca ta din codrul
ce toamna nu întomnu-l
e singura ce trece
pe-unde tărâm e somnul.

Crăiasa-i peste lumea
unde rugină fierul,
voi nu sunteți din lume
că tatăl vostru-i cerul.

Voi sunteți din iubire,
născuți dintru săruturi.
De vrei să știi de moarte
învață de la fluturi.

Ce pare firul morții
vieții-i borangicul.
Răpește-ți Dumnezeul
când ți se pleacă spicul.

Talazul când se-nalță
furând din bolți seninul,
asemeni fii ca apa
când o-nveșmântă vinul.

Hai, mergi, spune-i Reginei
din basm să nu coboare,
că-n brațele întinse
numai iubirea-i soare.”

***
”Stăpân luminii mele,
ia-i vorba, înțeleapta!
Ca Eva mă zidește
sub inimă, de-a dreapta…”

…și amândoi domniră
prin veac letopiseții,
cu buzele sorbindu-și
Fântâna Tinereții.

CA SOARELE, NUMAI IARBA RĂSARE

Tags

,

10352982_556147727828290_12846432878254233_n-fluture pe floare 1

CA SOARELE, NUMAI IARBA RĂSARE

Înainte să bea cerbul
din ochiul apei lumina
mi-ai cerut ca inel
prima undă făcută de stea.

”La ce folos,
te-a-ntrebat iarba
spre mine venind,
primul din urmă sărut?”

Lasă-mi
fântâna fermecată,
păzită de fluier de os,
să o apună doar cerbii.

Te-am iubit cum niciodată
cuvânt omenesc
nu ar fi fost în stare
să se-ntreacă în cântec
cu rădăcinile ierbii.

BALADA TINEREȚII FĂRĂ DE BĂTRÂNEȚE…

Tags

, ,

14-046

BALADA TINEREȚII FĂRĂ DE BĂTRÂNEȚE…

”Făina niciodată
n-o s-o oprească sita,
grăiește-mi drag paharnic
cum bobii leg ursita?”

”Mai bine-ntreabă plopul,
cuiub de-nțelepciune,
de ce măsoară umbra
în tremur, dar n-o spune?”

”Din plop se face cruce,
dă-mi lemnul de vioară
să-nșoapte linul strunii
iubirii făr’ de seară.”

”E-adevărat, mărite,
dar ispitindu-și râul,
au nu ți-e teamă oare
ce-o să-i răspundă grâul?”

”Paharnice și sfetnic,
mai bine gustă cupii
dulcea tristețe-a florii
cum mi-au cules-o stupii.

Nu-s gata pentru fagur,
florii-mi așteptu-i rodul,
să schimbe profeția
scoate-mi din stei rapsodul,

o, nu pe-acel cu scripca
de ieftină poșârcă,
ci pe solomonariul
ce moartea-ți ia din cârcă”.

***

Știa întreg regatul
cum către nuntă caii
vorbeau cum să-i dezlege
Reginei nodul Khaya.

Fu Khaya ce blestemul
din chingile arșiței
l-a-nnourat spre voalul
de nuntă al Domniței.

Adus a fost zugravul,
sfânt mag dintr-o pecerskă,
cel ştiutor legării
gurii de lup în frescă

și-a tot ce-i vremuire,
chiar morţii sub danteluri,
că se-mblânzea vecia-n
descântec de boieluri.

”Cum să spălăm blestemul
crescut pe noi, din pântec?”
”Cărarea cea mai scurtă?
Iubiți și veți fi cântec!”

”Deci știi a șterge morții
pecetea cu penelul?”
”Cel ce iubește poartă
lui Dumnezeu inelul!”

***
A săvârșit zugravul
și bolta și absida,
sub talpă – vasiliscul,
blestemul și aspida,

luând privighetorii
scris fin ca borangicul,
din curcubeu grăunțul
ce-nfloare mozaicul.

”Și-aici, grăiește magul,
votivului icoana:
Să fiți de-a pururi tineri!
Cum să-ți zidesc Izvana

ce-acum îți alăptează –
os mușatin – coconul?
Din care cântec chipul
să-i lăstăresc isonul?”

”Din coasta mea zidește-o
dând dorului merindeni,
cum numai codru-mi cântă
și-n veac și-n pretutindeni.

Cât despre ochi ascunde-i
izvor de kalimere,
cel ce-a purtat lumina
i-ajunge o cădere.”