Tags

, ,

Rassouli - Revealing the Self

Iar nunta? Patru zile,
că-nnebunise struna
văzând pe tron alături
și soarele și luna.

Mai mândri decât brazii
ce piscu-n ceruri furi-i
când buciumul îngână
tristețile pădurii.

Că zilele uitară
c-au noapte-n sâmbur totuși,
chiar timpul lor se-oprise
ca sub descânt de lotuși.

”Castel cu turn de fildeș –
nici gândului putință,
ce mi-ar dori Domnița
ca ultimă dorință?”

Cea pajurei spre seamăn
se-adumbră-ntru tristețe:
”Aș vrea în cupa noastră
eterna tinerețe.

Cândva râvnisem turnul
ispitei de-a-mi fi mire,
dar azi îmi ești preasusul
luminii din privire.

La ce folos o turlă
cum nu s-a scris în carte
când îi lipsește treapta
vieții fără moarte?

Și ce-i de-o fi crăiasă
a lumii? Las să fie,
că nu te dau din brațe
pe-ntreaga ei moșie.”

Își răzimase capul
ca dorul pe lăută…
Curând, uitând de oaspeți,
din nou iar îl sărută.

”Nu fii geloasă, dragă
cum flaută privirea,
ea are veșnicia,
noi zborul ei – iubirea.”

Apoi ea-și pleacă fruntea
cerșind sfios alintul,
dar fața lui de aur
acum e ca argintul.

O mângâie, dar gândul
privea peste cuvântul
ce rupe frunza toamnei
s-acopere pământul.

***

Curând turnul de fildeș –
un zid ca-n orice parte,
că îi lipsea din trepte
viața fără moarte.

Solii – în toată lumea!
Că nu rămase craină
ca Laur să nu-i ceară
ascunsul leac de taină.

Toți crainicii-ntrebară
cărări spre Sfânta Vineri,
cum cei doi să rămână
mereu ca brazii tineri.

Din glasul trist de bucium,
ca din străfund de munte,
se naște dimineața
cu Laur oștii-n frunte.

Nu-i nimeni să întrebe
spre unde voievodul
cu-ntreaga sa oștire
o să pogoare podul.

Cântarea către ziuă
se strecura-n fâșii.
Trecură pe-unde urșii
se mai certau cu râșii

și au purces trei zile
și codri iar vreo șapte…
Pe calul negru Riga
ducea noaptea pre noapte.

Pe unde gustă zarea
tăriei voroneții
acolo e tărâmul
Fântânii Tinereții.

***

”Tu, fiul meu, cetirea
ascult-o cum se-nrouă:
De cauți drum fântânii
vă dau Porunca Nouă:

Nu măsurați cu timpul
stihoavna din grăunte,
că piatra căt de mică-i
la fel din duh de munte.

Poteca ta din codrul
ce toamna nu întomnu-l
e singura ce trece
pe-unde tărâm e somnul.

Crăiasa-i peste lumea
unde rugină fierul,
voi nu sunteți din lume
că tatăl vostru-i cerul.

Voi sunteți din iubire,
născuți dintru săruturi.
De vrei să știi de moarte
învață de la fluturi.

Ce pare firul morții
vieții-i borangicul.
Răpește-ți Dumnezeul
când ți se pleacă spicul.

Talazul când se-nalță
furând din bolți seninul,
asemeni fii ca apa
când o-nveșmântă vinul.

Hai, mergi, spune-i Reginei
din basm să nu coboare,
că-n brațele întinse
numai iubirea-i soare.”

***
”Stăpân luminii mele,
ia-i vorba, înțeleapta!
Ca Eva mă zidește
sub inimă, de-a dreapta…”

…și amândoi domniră
prin veac letopiseții,
cu buzele sorbindu-și
Fântâna Tinereții.