BALADA TINEREȚII FĂRĂ DE BĂTRÂNEȚE…

”Făina niciodată
n-o s-o oprească sita,
grăiește-mi drag paharnic
cum bobii leg ursita?”

”Mai bine-ntreabă plopul,
cuiub de-nțelepciune,
de ce măsoară umbra
în tremur, dar n-o spune?”

”Din plop se face cruce,
dă-mi lemnul de vioară
să-nșoapte linul strunii
iubirii făr’ de seară.”

”E-adevărat, mărite,
dar ispitindu-și râul,
au nu ți-e teamă oare
ce-o să-i răspundă grâul?”

”Paharnice și sfetnic,
mai bine gustă cupii
dulcea tristețe-a florii
cum mi-au cules-o stupii.

Nu-s gata pentru fagur,
florii-mi așteptu-i rodul,
să schimbe profeția
scoate-mi din stei rapsodul,

o, nu pe-acel cu scripca
de ieftină poșârcă,
ci pe solomonariul
ce moartea-ți ia din cârcă”.

***

Știa întreg regatul
cum către nuntă caii
vorbeau cum să-i dezlege
Reginei nodul Khaya.

Fu Khaya ce blestemul
din chingile arșiței
l-a-nnourat spre voalul
de nuntă al Domniței.

Adus a fost zugravul,
sfânt mag dintr-o pecerskă,
cel ştiutor legării
gurii de lup în frescă

și-a tot ce-i vremuire,
chiar morţii sub danteluri,
că se-mblânzea vecia-n
descântec de boieluri.

”Cum să spălăm blestemul
crescut pe noi, din pântec?”
”Cărarea cea mai scurtă?
Iubiți și veți fi cântec!”

”Deci știi a șterge morții
pecetea cu penelul?”
”Cel ce iubește poartă
lui Dumnezeu inelul!”

***
A săvârșit zugravul
și bolta și absida,
sub talpă – vasiliscul,
blestemul și aspida,

luând privighetorii
scris fin ca borangicul,
din curcubeu grăunțul
ce-nfloare mozaicul.

”Și-aici, grăiește magul,
votivului icoana:
Să fiți de-a pururi tineri!
Cum să-ți zidesc Izvana

ce-acum îți alăptează –
os mușatin – coconul?
Din care cântec chipul
să-i lăstăresc isonul?”

”Din coasta mea zidește-o
dând dorului merindeni,
cum numai codru-mi cântă
și-n veac și-n pretutindeni.

Cât despre ochi ascunde-i
izvor de kalimere,
cel ce-a purtat lumina
i-ajunge o cădere.”