SPRE LEGĂTORUL DE DRUMURI

Pe rând copacii
au învățat de la mesteacăn
legănările albe-n
scriptură de nins.

”Care e numele tău?”
m-a-ntrebat pe tărâmu-i,
surprins
că firul mi-e roșu pe fus.

”Sunt unul
pe care numai cântecul alb
l-a învins,
prin codrul tău
de cărări nepătruns…

Vezi,
soarele
încă mai poartă,
pe-ascuns,
hlamida-mprumutului meu
roșie
ca vinul ce-l bea,
cu mestecenii tăi în apus,
pe furiș,
pe sub focul nespus,
roșu
ca drumul ce-și bea
toți mestecenii albi din apus.”