Când am plecat de acasă
am luat de sub grindă
prosopul țesut
din razele lunii
și mi-am înfășurat cărțile.
Pe ele se adunaseră brazii
ca în pădurea vrăjită de crăiasa apelor
unde întâlneam Miorița năzdrăvană
venind la izvor.
Șerpuiau în borangic neînțelese linii,
dar eu știam că acelea erau potecile mele
care duceau la balta albastră de sub brazi.
Vara îi spărgeam limpezimile
înotând spre ostrovul cu sălcii
până la casa rațelor sălbatice.
Din patru-mpunsături de ac
s-au născut fluturii verzi pe prosop.
Aliniați aripă cu aripă, mă opresc parcă
să merg în codrul de arnici.
În cărți
aveam scrise drumurile mele
și le-am citit munților și apelor,
negurilor de pe mlaștini
și soarelui.
În curând voi spune:
Am douăzeci de ani,
și pădurile vor vui ireal de adânc.
În zarea ceasului
aud tropotul calului alb.
Azi voi primi pe cel mai frumos voievod.
Îi voi întinde
prosopul meu țărănesc
întâmpinându-l
cu pâine și sare.