CA SOARELE, NUMAI IARBA RĂSARE

Înainte să bea cerbul
din ochiul apei lumina
mi-ai cerut ca inel
prima undă făcută de stea.

”La ce folos,
te-a-ntrebat iarba
spre mine venind,
primul din urmă sărut?”

Lasă-mi
fântâna fermecată,
păzită de fluier de os,
să o apună doar cerbii.

Te-am iubit cum niciodată
cuvânt omenesc
nu ar fi fost în stare
să se-ntreacă în cântec
cu rădăcinile ierbii.