Tags

zacchaeus

Mă așteptam,
cu câte-aveam în cârcă,
urât de toți, pustiu fără pripor,
dar mai ales de mine,
ca Tu să fii mai drept. Cum, nu?
În locul Tău m-opream sub sicomor
și-aș fi-nălțat către nemernic pumnu’ :
”Pui de năpârcă,
înveninată până-n măduvă,
ce-ai supt din sânge de orfan
și văduvă…”
Să țipi la mine, să scobor,
că prea mă ridicasem peste gloate,
și să le-arăți
că Tu esti dreptul lor judecător
cu cârpa-mi murdărită începând
să-i ostoiești, făcându-le dreptate…

Acum Tu stai pe sicomor
cu brațele întinse-a-mbrățișare.
Ești gata
ca o pajură spre cercul mare.
Cât de ușor
ar fi din moarte ca să zbori,
dar astăzi, sus, Tu ești Zaheu,
și-ntreaga lui iubire
va trebui s-o-ntorci de patru ori
așa cum i-ai promis lui Dumnezeu.

Advertisements