Foto: Igor Zenin

Fă spaima lămpii mai mică,
e-atâta otravă
în pâlpâit de garoafă,
și despletește-ți noaptea pe umărul alb
ce numai soarele l-a sărutat
cu-n singur apus,
soarele îndurerându-și mălinii
de-atâta rotund necântat.
Despletește-ți părul
cu degetele îndelung șovăind
pe ultima agrafă
a-nfiorării luminii.

Nu va mai fi
nici întuneric și nici noapte.

Îngerul roșu
va coborî în ulcioare
spre arderea de tot,
iar trupurilor noastre le va fi ecou
întru ecou – îmbrățișare.
Nu va mai fi
nici întuneric, nici trâmbiță de frică,
din temelie o să ardă lutul
și-asemenea
o să ne fie cerul iarăși crud și nou,
în frumusețea lui dintâi
când l-a-nflorit sărutul.