Castel gândit în calcar, bijuterie – oul !
Sicriu? Câtă risipă-n veșmânt de colier!
Ca în povestea-n care îmbătrânea tabloul,
Îndrăgostirea cântă-n dumnezeiesc chiler.

Prea mofturos rapsodul, cu aur în sudalmă,
Ce-ai scris pe vânt cercase să-Ți prindă-n jug, sau ham!
Îți recunosc sonetul cu stih de-altoi în palmă,
Tu m-ai aflat când încă la poarta mea cerșeam.

Îți simt altfel ascunsu’ , -n arvuni de hematie,
Precum îmbrățișarea din mult în și mai mult.
Cleștarului din tindă Te fur, fără să știe,
C-am învățat cum umbra din flaut s-o ascult.

Întorsul meu în pulbăr cu lacrima nu mintu-l:
Nu ștergi ce strânse colbul să strălucească-argintul?