C-ar fi prin codri-o iarbă a fiarelor… Străină –
Culesului cu vraja, că rozelor e riga.
Oricare fier ce leagă,-l destramă ca rugină,
În fața ei nu-i cheie să-și tăinuie veriga.
Safirul veșniciei – sub grea încuietoare,
Iar raiului sub ivăr i-e poarta-i de rubine!
Și vin îndrăgostiții, prostuți, din întâmplare
Aflând care-a fost semnul secretelor divine.
Că gura nu-i făcută de Cel-Înalt, să pască.
Ea-i omului grăirea, cum cerul Lui e-n soare.
Când două guri descopăr că pot să înflorească,
Întru sărut e-ascunsă miraculoasa floare.
Că-n chipul Vorbei-Sfinte ne-a modelat pământul,
Pe cruce n-a fost dogma, ci Fiul Său – Cuvântul.
