Salcia-n floare…
12 Sunday Oct 2014
Posted in Uncategorized
12 Sunday Oct 2014
Posted in Uncategorized
10 Friday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Unde să duc, în plus,
durerea de cocori plecând?
Nu-i de ajuns
când
știu
că n-ai să mai revii
nicicând?
Nici tu,
nici cântec ruginind prin vii
apusul lui târziu.
Numai arțarul,
nedeclinabil timpului trecut,
își va aduce-aminte
sfiala mea
la primul tău sărut
și-n mijloc de păduri,
singurătăților țesute-n fir,
frunzei i-a dat un anotimp străin.
Ce flăcări ‘nalte!
Copacul de sărut oprit
s-a preschimbat în trandafir
din începutul noiembrin!
10 Friday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Genele spicului
seamănă atât de mult
cu genele mielului.
Numai ele cunosc
ochiul lui Kitchi Manitou,
duhul
din fiecare lucru.
Grinda seminței
întotdeauna a fost
temelia de piatră-a iubirii.
Pretutindeni – privirea
vistiernicului Kitchi Manito!
Toate lucrurile
sunt darurile ochiului
ca jertfă adusă iubirii.
…și iarăși
întrebat a fost Yoho.
”Spune-ne nouă Începător-de-Lumină:
De unde începe iubirea?”
Și Yoho tăcea.
Răspunsu-le-a lor Kitchi Manitou:
”Din mâinile voastre
când una alteia-i dor.
N-o căutați prin cuvinte,
c-atât de aproape
e pleava de bobul de grâu.
Lăsați-vă
privirilor voastre vorbirea
până veți fi ochiului cântec.
Fericiți
cei cu inima-n limpede grai
c-adâncul lor pot să vadă
cu-același ochi
vârf nelumesc al Muntelui Yoho
ce poartă pe umeri de altar
așteptările Mielului Alb.”
09 Thursday Oct 2014
Posted in Uncategorized

Foto: Vasiliy Perov – “Rugaciunea lui Iisus pe Muntele Maslinilor”, 1878
”Și s-a suit în munte. Si era singur.”
Din soare,
numai atât ați putut să-nțelegeți?
Doar umbra?
În fiecare seară
adoarme pe umărul lui Yoho
durerea născutului ca soare,
unica stea alungată
din părinteasca-i ogradă a nopții.
Primul născut
singurătăților lui…
Toată averea de-acasă,
umbra – ca ultimă haină
și-a dăruit-o omului,
veșmânt spre ființă,
ca jertfa să-i fie deplină.
”Tu, Manitoo, din fiecare culoare,
i-ai învățat pe oameni
să-i cânte lumina?”
Luminătorul zilei
suspină prin somn.
Desigur visează că-i om.
Fiii Soarelui
îl biciuiesc a doua oară
până la umărul părintesc
al Răstignirii pe munte.
Și era singur
și fără de umbră în noapte.
08 Wednesday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Sunt păsări de baltă
și păsări de cer,
dar nu de aripă grăiesc către voi
ci de zborul înalt al pragului de sus,
rotit de trei ori în piatra albă de ou,
înainte să se nască aripa.
Trageți perdelele
afumatelor lămpi
și ridicați-vă-n cântările voastre
pe unde norii vă strigă pe nume,
ca să-nțelegeți că pragului de sus
chiar soarele capul și-l pleacă.
Numai pragul de sus e chemare
la Cina de Taină a Fiului Meu.
E prag de păduri, dar nu e doar lemn,
e prag ca de ape,
dar nu e ascuns pe sub lotus,
ci-n inima Taborului din rouă.
Eu sunt ușa !,
a zis Fiul Meu către voi,
nu poartă,
tot ce-ngrădirea și-ar dori mai mult.
Nici țarcul, nici ceairul
nu au pragul de sus,
de-aceea-n
poruncă nouă vi-l las să vă fie
pân’ la-nălțimea nourilor voștri,
unde chiar soarele apusul și-l pleacă
să intre-n cămara de nuntă.
Eu și lumina suntem una,
a zis Muntele,
pentru că lumina nu poate fi roasă
de molie, sau de rugina coclirii
și nici jecmănită pe ulița voastra
că pungă nu are și nici hambar să o-ncapă.
Lumina începe măsura de Om
de la cuiul bătut în pragul de sus,
așa cum oul se citește
de-a înaltu-n rotundul de cuib
al Coroanei de Spini.
07 Tuesday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Izvorul Alb
a ajuns la noi pe pământ
din cântecul înalt către Yoho.
Fetele
beau seara pe furiș
din limpezimea lui
și privind spre vârful lui Yoho
își pun o dorință în gând.
În limba lui Wapta
și-al cornului de aur al lunii
taina Izvorului Alb
s-ar putea tălmăci
”voal-de-mireasă-cântând”.
Știu ele ce știu…
Îndrăgostite
beau seara pe furiș
și privind spre Vârful-lui-Yoho
zâmbesc între ele
aceluiași dor.
05 Sunday Oct 2014
Posted in Uncategorized
04 Saturday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Pentru că iubește
muntele își dăruie
chipul și luna
în întregime apei.
Chiar și piatra din vârf,
ce-a fost azi dimineață
soarelui cântec,
i-o luminează-n inel.
Acum lacul e munte…
Mână în mână,
întorci spre mine privirea
și-aceleași limpezimi din noi
una pe alta se cheamă.
Nu spui nimic,
dar buzele tale
( din ce taină-a furat
trandafiru-nflorirea?)
se-oglindesc ca muntele
până iau forma
buzelor mele.
Acum muntele
e-n întregime apei nuntire.
Libelula
își dublează aripile.
Cu cele vechi să zboare pentru ei,
cu celelalte două
să cânte pentru noi.
04 Saturday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Știu Yoho
de ce apusul sângeră, pe la mijloc,
din coasta Ta dreaptă…
Fiii zimbrilor Te strigau:
“Minune-ce-nspăimântă-n Frumos!”
Nu Robson, nu Elbert,
nici altfel de tărâțe aduse la Cină.
Munte al munților noștri,
Yoho,
vârf și-nceput al minunii,
iartă-ne Vinerea Mare,
hlamida
pe umerii Mirelui Sfânt!
Aseară
la prea curatul Tău iezer
l-am văzut printre pini pe Wapiti,
Regele Cerb
genunchii plecând și podoaba.
Pe lacul Tău
Te odihneai Mire și Yoho.
În genunchi
Wapiti, Regele Cerb,
a sorbit
din chipul zăpezilor Tale,
lin băut-a vârfului Tău
strălucirile plutitorului cântec,
apoi,
cu rădăcinile întoarse în coarne,
vesele brațe întinse spre Tine,
deschise piatra ospățului de nuntă
și-a intrat în Muntele Wapiti.
03 Friday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Piatra aceasta-i zidită de fulg,
unde numele stelelor
se pomenesc la vii
până la râul lui Yoho.
Nu treziți lumina din Wapta,
cântecul încă visează turcoaza,
cum numai buzele îndrăgostiților pot visa
miezul de noapte al Mirelui
trecând prin ușile încuiate
de fulg.
– Duh de cristal
unde ți-e taina
ce veacul n-o știe?
Nălucă? Oare-a cui?
Chiar îngerul e-n spaimă
adâncul de-nceput să și-l privească
ascuns în oglinzile tale –
piatră zidită de fulg.
Spune-ne, Wapta,
cum apa curge din piatră,
cum alăptezi
pe Prunc fără de tată?
Tu, nume de ocean
ce numai lacrima îl poate rosti
curgând spre Yoho
pe-obrazul de mamă
din ochiu-i mereu al Fecioarei,
ești Duhului Sfânt agrăire?
Numai tăcerile Lui
pot fi atât de înalte
că șoapta-I încă se-aude zburând
prin piatra albă zidită de fulg.