UMĂRUL PĂRINTESC AL LUI YOHO

Tags

, ,

71993245_Vasiliy_Perov
Foto: Vasiliy Perov – “Rugaciunea lui Iisus pe Muntele Maslinilor”, 1878

”Și s-a suit în munte. Si era singur.”

Din soare,
numai atât ați putut să-nțelegeți?
Doar umbra?

În fiecare seară
adoarme pe umărul lui Yoho
durerea născutului ca soare,
unica stea alungată
din părinteasca-i ogradă a nopții.

Primul născut
singurătăților lui…
Toată averea de-acasă,
umbra – ca ultimă haină
și-a dăruit-o omului,
veșmânt spre ființă,
ca jertfa să-i fie deplină.

”Tu, Manitoo, din fiecare culoare,
i-ai învățat pe oameni
să-i cânte lumina?”

Luminătorul zilei
suspină prin somn.
Desigur visează că-i om.

Fiii Soarelui
îl biciuiesc a doua oară
până la umărul părintesc
al Răstignirii pe munte.

Și era singur
și fără de umbră în noapte.

PRAGUL DE SUS AL LUI YOHO

Tags

, ,

images (3)

Sunt păsări de baltă
și păsări de cer,
dar nu de aripă grăiesc către voi
ci de zborul înalt al pragului de sus,
rotit de trei ori în piatra albă de ou,
înainte să se nască aripa.

Trageți perdelele
afumatelor lămpi
și ridicați-vă-n cântările voastre
pe unde norii vă strigă pe nume,
ca să-nțelegeți că pragului de sus
chiar soarele capul și-l pleacă.
Numai pragul de sus e chemare
la Cina de Taină a Fiului Meu.

E prag de păduri, dar nu e doar lemn,
e prag ca de ape,
dar nu e ascuns pe sub lotus,
ci-n inima Taborului din rouă.
Eu sunt ușa !,
a zis Fiul Meu către voi,
nu poartă,
tot ce-ngrădirea și-ar dori mai mult.

Nici țarcul, nici ceairul
nu au pragul de sus,
de-aceea-n
poruncă nouă vi-l las să vă fie
pân’ la-nălțimea nourilor voștri,
unde chiar soarele apusul și-l pleacă
să intre-n cămara de nuntă.

Eu și lumina suntem una,
a zis Muntele,
pentru că lumina nu poate fi roasă
de molie, sau de rugina coclirii
și nici jecmănită pe ulița voastra
că pungă nu are și nici hambar să o-ncapă.
Lumina începe măsura de Om
de la cuiul bătut în pragul de sus,
așa cum oul se citește
de-a înaltu-n rotundul de cuib
al Coroanei de Spini.

PRE LIMBA LUI WAPTA

Tags

, ,

60604300

Izvorul Alb
a ajuns la noi pe pământ
din cântecul înalt către Yoho.

Fetele
beau seara pe furiș
din limpezimea lui
și privind spre vârful lui Yoho
își pun o dorință în gând.

În limba lui Wapta
și-al cornului de aur al lunii
taina Izvorului Alb
s-ar putea tălmăci
”voal-de-mireasă-cântând”.

Știu ele ce știu…

Îndrăgostite
beau seara pe furiș
și privind spre Vârful-lui-Yoho
zâmbesc între ele
aceluiași dor.

CÂNTEC DE DRAGOSTE

Tags

,

1044835_476635012428023_1605830372_n

Pentru că iubește
muntele își dăruie
chipul și luna
în întregime apei.
Chiar și piatra din vârf,
ce-a fost azi dimineață
soarelui cântec,
i-o luminează-n inel.

Acum lacul e munte…

Mână în mână,
întorci spre mine privirea
și-aceleași limpezimi din noi
una pe alta se cheamă.
Nu spui nimic,
dar buzele tale
( din ce taină-a furat
trandafiru-nflorirea?)
se-oglindesc ca muntele
până iau forma
buzelor mele.

Acum muntele
e-n întregime apei nuntire.
Libelula
își dublează aripile.
Cu cele vechi să zboare pentru ei,
cu celelalte două
să cânte pentru noi.

WAPITI

Tags

the view

Știu Yoho
de ce apusul sângeră, pe la mijloc,
din coasta Ta dreaptă…

Fiii zimbrilor Te strigau:
“Minune-ce-nspăimântă-n Frumos!”
Nu Robson, nu Elbert,
nici altfel de tărâțe aduse la Cină.

Munte al munților noștri,
Yoho,
vârf și-nceput al minunii,
iartă-ne Vinerea Mare,
hlamida
pe umerii Mirelui Sfânt!

Aseară
la prea curatul Tău iezer
l-am văzut printre pini pe Wapiti,
Regele Cerb
genunchii plecând și podoaba.

Pe lacul Tău
Te odihneai Mire și Yoho.
În genunchi
Wapiti, Regele Cerb,
a sorbit
din chipul zăpezilor Tale,
lin băut-a vârfului Tău
strălucirile plutitorului cântec,
apoi,
cu rădăcinile întoarse în coarne,
vesele brațe întinse spre Tine,
deschise piatra ospățului de nuntă
și-a intrat în Muntele Wapiti.

WAPTA

Tags

Alberta_Canada_Bow Lake Sunrise_Sandra

Piatra aceasta-i zidită de fulg,
unde numele stelelor
se pomenesc la vii
până la râul lui Yoho.

Nu treziți lumina din Wapta,
cântecul încă visează turcoaza,
cum numai buzele îndrăgostiților pot visa
miezul de noapte al Mirelui
trecând prin ușile încuiate
de fulg.

– Duh de cristal
unde ți-e taina
ce veacul n-o știe?
Nălucă? Oare-a cui?
Chiar îngerul e-n spaimă
adâncul de-nceput să și-l privească
ascuns în oglinzile tale –
piatră zidită de fulg.

Spune-ne, Wapta,
cum apa curge din piatră,
cum alăptezi
pe Prunc fără de tată?
Tu, nume de ocean
ce numai lacrima îl poate rosti
curgând spre Yoho
pe-obrazul de mamă
din ochiu-i mereu al Fecioarei,
ești Duhului Sfânt agrăire?
Numai tăcerile Lui
pot fi atât de înalte
că șoapta-I încă se-aude zburând
prin piatra albă zidită de fulg.

Tags

, ,

peisaje_de_primavara_la_munte

CÂNTECUL DE NUNTĂ AL MUNTELUI

”Iată, Mirele vine-n miezul nopții…”

Dacă Tu vii
întru miezul de noapte,
înseamnă că Tu ești miezul de Pâine,
că numai pâinea
păstrează miezul de noapte
al cuptorului încins
cu flăcările nunții.

Lumina
nu poate să fie dincolo, mi-ai zis.
Lumina e între
purtător și-aducător de lumină.
Sălășluirea ei e-n iubire,
orbitoarea Lumină,
din miezul inimii de sus,
ce se coboară în miezul de noapte
din sânul luminii.

Munte,
piatra Ta începe lumina?
Sfârșește în miezul de noapte?

Apele curg despre El –
cu piatra pe piatră călcând,
dar Mirele cântării se-ntrupă
fără de timp trecătoarelor ape.
El știe că marea
pe toate le strânge-n albastru,
durerosul albastru din lacrima sării
al sinelui Său.
Cu Mirele cântă-n descântec
și focul și apa, pământul, tăria,
văzut, nevăzutul,
cu toate se varsă în cântecul nunții.
Chiar și tăcerile Lui
sunt rugilor taină.
Cărarea de nuntă
săpată-i în piatră de-altar,
piatră ce cântă,
piatră cu unda din undă
rotindu-și inelul,
piatră de pâine
în borangic de abur
până în miezul de noapte,
când însăși lumina se-nalță
din miezu-i de pâine-n Lumină,
ofrandă de pâine Miresei,
trupul de Mire întreg,
fără prihană
ca mielul alb de jertfă
pe piatra de-altar,
piatră de munte curat
ca borealul verde al lui Yoho
din iazul împietrind
ora tainei de sus
când buzele Miresei
se preschimbă în jertfă de vin.

CÂNTAREA DE PIATRĂ

Tags

,

2lv1fro

De ce vorbiți despre Munte
că-i piatră,
ca sloiul inimii voastre?
Voi nu ați văzut piatra curgând?
N-ați auzit privighetorii cum cântă?
De ce ați uitat că piatra casă vă este
și scară
și plină de pietre e Calea –
noptatecul drum al căruței de fân
cu coasa-atârnându-i de drug?
Hotar cu Vecinul
tot piatra vă e căpătâi
și Tablele Lui oprite în steiul lui către.

Pogorâtu-s-a Muntele
întru cele mai de jos,
urcuș pogorând
din curgerea lacrimilor Lui,
să devină piatră de râu,
chipul de floare-al iubirii.

”Ce este iubirea?”,
a-ntrebat lacu-n răsfrângerea Lui,
dar Muntele nu i-a răspuns.
El încă mai cobora către iaz
netezind a sărut cu focul lui alb
piatra de râu.

În ecou
se-auzi și-ndoiala cerșind dumeriri:
”Ești lângă mine,
dar cum să ridic,
deasupra norilor, degetul meu?”,
dar muntele tot mai tăcea,
limpezimilor înalt limpezind
stih de Munte alături de stih,
până-n răpirea
cântărilor din piatra
sărutului alb și de foc.

YOHO ȘI MUNȚII LUI

Tags

,

venite-a-scoprire-le-dolomiti-

Pentru umbră
Yoho
nu are nevoie de soare,
pentru că soarele
s-a născut
în aceeași palmă a Lui,
umbra soarelui
amintindu-și chipul de om.

Nici pentru vis
Yoho nu are nevoie de somn,
pentru că somnul
numai Adam l-a cunoscut întâi
îndrăgostit
văzând din trupul lui
ecou și-mbrățișare.

Numai munții au nevoie
de umbra și visul lui Yoho,
altfel
cum am putea vorbi de iubire
fără arderea de tot
din vârful lor în apus?