foto: by kizukit amura

Cerbii
nu s-or mira
să-mpartă cu mine
apelor
răcoarea din taină,
dar fântânile ochilor lor
spre-ale mele-noptând:
De ce porți astăzi
a soarelui haină?

Iar cerul mai pur
decât roua-n dativ:
De ce cântecul tău,
albastrului meu –
dureros leit-motiv?

Și freamăt și undă,
aripă, culoare, ciulină
și iarbă și buciumul serii,
cu steaua-n altoi
și tot ce spre mine se-nclină
se-ntoarce-nflorind înapoi
ca luna plină
răsărindu-și
toți merii.

Nu-ntreba nici de ce,
nici de cum, nici de când
și nici cum
început ne-nceput
începu.
Lasă buzelor forma tăcerii
așa cum trandafirul
rotește-n petală pe nu.
Tu,
cuvânt rostit al brațelor mele
aproape să fie săru…