Știu Yoho
de ce apusul sângeră, pe la mijloc,
din coasta Ta dreaptă…

Fiii zimbrilor Te strigau:
“Minune-ce-nspăimântă-n Frumos!”
Nu Robson, nu Elbert,
nici altfel de tărâțe aduse la Cină.

Munte al munților noștri,
Yoho,
vârf și-nceput al minunii,
iartă-ne Vinerea Mare,
hlamida
pe umerii Mirelui Sfânt!

Aseară
la prea curatul Tău iezer
l-am văzut printre pini pe Wapiti,
Regele Cerb
genunchii plecând și podoaba.

Pe lacul Tău
Te odihneai Mire și Yoho.
În genunchi
Wapiti, Regele Cerb,
a sorbit
din chipul zăpezilor Tale,
lin băut-a vârfului Tău
strălucirile plutitorului cântec,
apoi,
cu rădăcinile întoarse în coarne,
vesele brațe întinse spre Tine,
deschise piatra ospățului de nuntă
și-a intrat în Muntele Wapiti.