…iar celui de-al patrulea vultur,
Yoho,
despre piatră vorbindu-i
întru grai aleasa grăire i-a dat:

”Du-te și spune-le
tuturor celor trecuți
pe sub umbra aripilor tale,
pre limba trandafirului sălbatic
grăirea aleasă grăiește-le lor…
Întoarce-i Nemistuitului Foc
al pietrei pe piatră șezând,
rugul înalt ce-a-nflorit,
în Țara a Șaptea,
petala de vin
cu cele opt colțuri de stea
zâmbind printre coarnele zimbrului alb
din stema Fecioarei.

Iată, mustul mâniei Mele mă-nțeapă,
că inima voastră-i
catâr îndărătnic
lovind cu copita Stăpânul.
Cum de-ați uitat
de mâinile Mele de piatră
ce apa vieții v-am dat să Mi-o beți?
Cum de-ați făcut
din sânul de piatră-al fecioarei
târfa de colț și de noapte
buzele-i sfinte spurcând?
De unde-nvățarăți
lumina s-o-ntoarceți pe dos,
că piatra se-aruncă în om vinovat
și cel preacurat prin piatră să moară?
De unde – inima voastră,
pre limba năpârcii, o numiți că-i de piatră?
Au nu știți că piatra se bea
din potirul lutului vostru,
că-i sângele Meu
ce lutului dă și cer și aripă?
Spune-le, vulture alb,
că sufletul roșu al pietrei
e sângele Meu!
Au nu ați văzut cum pustia
e mai înaltă acum
sălbaticului crin zburător
cu arcuirea de grâu?
Adevăr zic vouă din nou,
sângele Meu
e băutură din piatra cea nouă
și pe această piatră
temelie de vultur voi pune,
cum numai iubirea
ascunsul fântânii-n văpăi
dezleagă din piatră tăria.
Iubirea – cerbul,
flămândul mistuitor de jar,
e mereu așteptare
al omului din apă născut.
Toiagul lui nu e cârjă,
ci sceptrul de mire
când apelor,
fecioarelor din piatră le strigă:
”Ridicați porțile voastre,
mireasa izvorului alb să o-ntâmpin.
Coborâți puntea voastră
pe piatra răsturnată.
E dansul de moarte pre moarte,
al pietrei acumul luminii-i rostit.

Grăiește, vulture alb,
casă de piatră – inima voastră!
Și iarăși, cupa de lut
va fi pentru vinul sângelui Meu,
pentru că numai lutul
e piatra ce știe fiecare floare pe nume,
și din lut
coapse de piatră am plăsmuit iubirii,
focului ce răcorind înflorește
miezul de noapte al pietrei.

Îți vor spune
că și pulberea-i fiică de piatră,
că și nisipul e tot din piatră…
Tu lasă cerului conocăria mării,
poruncă dă-i mării înșoptirii de nuntă,
singur albastrul e-al meu
ce-l port iubirii lor spre potir”

***

”Nimeni nu a văzut
suflet de piatră murind”,
doar atât a grăit spre grăire
vulturul alb către oameni,
apoi dăruindu-le aripile lui
a-ngenuncheat de trei ori
pe locul numit Athabasca,
de trei ori
a căzut în genunchi
la locul numit Athabasca
unde piatra roasă-n genunchi
până astăzi se vede
pe cele trei izvoare-ale lumii,
fiecare spunând spre ocean diferit
că iubirea
niciodată nu a văzut vreo piatră murind.