Piatra aceasta-i zidită de fulg,
unde numele stelelor
se pomenesc la vii
până la râul lui Yoho.

Nu treziți lumina din Wapta,
cântecul încă visează turcoaza,
cum numai buzele îndrăgostiților pot visa
miezul de noapte al Mirelui
trecând prin ușile încuiate
de fulg.

– Duh de cristal
unde ți-e taina
ce veacul n-o știe?
Nălucă? Oare-a cui?
Chiar îngerul e-n spaimă
adâncul de-nceput să și-l privească
ascuns în oglinzile tale –
piatră zidită de fulg.

Spune-ne, Wapta,
cum apa curge din piatră,
cum alăptezi
pe Prunc fără de tată?
Tu, nume de ocean
ce numai lacrima îl poate rosti
curgând spre Yoho
pe-obrazul de mamă
din ochiu-i mereu al Fecioarei,
ești Duhului Sfânt agrăire?
Numai tăcerile Lui
pot fi atât de înalte
că șoapta-I încă se-aude zburând
prin piatra albă zidită de fulg.