VINOVAT PENTRU ARIPI
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
IMPRUMUTUL DE IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
IMPRUMUTUL DE IOV
Mi s-a dărăpănat fântâna
și toate pietrele mă dor,
dar ochiul – eternul limpede –
după ce spaimele lunii le-a strecurat
Te așteaptă
cumpăna cu stea să-mi cobori
când vremea în mine se-noaptă.
Mi s-a sălbătăcit chiar și drumul
oprit printre tuleie, pir și buruiene.
Ieri a trecut Omul spre răstignire
și m-a privit pe îndelete:
”Mă iartă, Iov, c-am coborât de pe cruce,
dar nu de apă, ci de tine Mi-a fost sete.”
Si am simțit cum buzele-I uscate
mi-au înflorit pe-obrazul meu,
de pe sub gene lacrima-mi sorbind.
Cine-i Acesta ce îmi duce
în spate
pustiul meu ca pe-un catarg târziu?
Fără să-mi dea răspuns,
cu spinii mei, împrumutați, pe cap –
urcă din nou pe cruce.
IOV – PRIMA DENIE
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
IOV – PRIMA DENIE
”Cred că-n zadar încerc să Te mai strig
să mă dezlegi de Iov.
Ce oare n-am cercat
să-l spurc la gând cu îndoială,
dar mi se pare
că mi l-ai pus momeală
hiclean întinsă pe cârlig.”
Așa sporovăia cu sine însuți,
luceafărul cu-adâncul scufundat.
”Chiar eu pe muche
jocul de-a fi ne-firii l-am ales
sperând să Te țintesc
răzbunător prin spatele de ceas.
Ce ași putea să-i mai răpesc
când numai Tu i-ai mai rămas?
Oh, știu ce vrei!
Când crâncen mă strivești lângă pârleaz,
încerci prin Iov ca să mă frângi
unde-s mai tare în cerbice,
cu-această râmă, târâtoare;
în mațe, creier și grumaz
afurisenie…”
”Răbdare, Sabaot îi zice,
acesta-i doar un început și prag,
jocul de-acum sporește-n rămășag,
cu Iov la prima denie.
Incalte,
nu te grăbi,
că vin și celelalte.”
IOV RÂVNEȘTE LA NE-UMBRĂ
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
IOV RÂVNEȘTE LA NE-UMBRĂ
Intre lumină și umbră
sunt eu
părerea de rău din târziu.
De ce
nu pot fi străveziu,
să fii numai Tu
deoparte și alta
așa cum mi-aș meni ca să fiu
răsărit și apoi din nou răsărit
în loc de apus.
Pe Fiul Tău unde l-au dus?
Numai prin umbra mea
putea ca să treacă
lumina ce-a scăpat la răstignit.
Oare e, oare nu-i
sens în umbra-mi ce-ai tors?
Fiul Tău
capul a-ntors
când din umbra mea l-a strigat,
din rărunchi și rădăcină,
Floarea Soarelui:
”Ascunde-te în umbra lui Iov
cum Te-ai ascuns pe Tabor
cu umbra luminii-n Lumină.”
CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV
Pe la târziul livezii
Iov, după durerosul cutreier,
de căldura amiezii
aproape ucis,
își găsi inima
la capăt de drum,
la uitare de vis.
Dormea.
Păzită de un greier.
In afară de ea
Iov nu mai avea
pe nime’
și și-o recunoscu
după ecoul de ape
despletit ca-n scoică,
din limpezime în limpezime,
din abis în abis,
genune pe brâncă
oglindindu-se.
Nu îndrăznea s-o trezească,
dar în străvezimea adâncă,
unde-ațipește unda-n străverde rotund
cineva-i lăsase-un bilet
cu literă vie pe prund:
”Te-am căutat și nu erai acasă.
Te iubesc și revin.”
Dumnezeu cu-n peștișor de argint
adâncul inimii lui Iov,
pe unde părea mai pelin,
îl semnasă.
ISPITIREA LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
ISPITIREA LUI IOV
”Zici,dincolo de mine, peste, e
vreo altă devenire?
Prea dulce-ar fi eresul
sfârșind această tânguire
și suferințelor – alesul.
Crezi tu că peste iazul altei lumi
să mă înalț a trestie?”
Satan lui Iov – în înger luminat –
îi șușotea că trestie de-ar fi,
( neam de papirus),
înțelepciunea lumii i-ar spori
pe sulul altei vieți înfășurat.
”După atâta-mpotmolire
în veac, nămol și baltă,
o nouă viață n-ar fi mai înaltă?
Bolind după himericul liman
și zbuciumări,
din rău în tot mai rău,
ce zici, să stai cu Dumnezeul tău
la sfat de trestie șoptit?”
îi repetă și mai ascuns Satan.
Alături Fiul Omului
tăcea
privind la Iov, dar sufletu-I amar
îl adia
cu-alt gând pe îndelete:
”Sărmane Iov,
în vârf de trestie – burete!
Poți tu să mă săruți cu fiere?”
și cu durere
își șterse fața, uda:
”Chiar primul ucenic al meu
se clatină ispitei
de-a se-nălța
acolo unde n-a ajuns
sărutul să-și termine Iuda?”
Și Iov privind în jos
la îngerul cu tivul de iacint,
îi observă pe sub veșmânt copita
spoită cu argint.
Alături Fiul Omului
tăcea..
VISUL LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
VISUL LUI IOV
Si se făcea
că Fiul Omului
s-a oprit în fața
păcătosului Iov
și mi-a grăit:
”De ce te-ai îmbrăcat
cu cactusul greșit?
Haina se poartă
cu spinii-n afară,
că nu-s inimii țineri.
Numai Fiul Omului
o va purta ca tine
la ceasul cucutei de Vineri,
cu țepii inverși,de prigoană.”
Simțeam
necunoscutul înflorit
de vișin alb în răsărituri line…
Iar ultima vorbă mi-a spus
privind spre coroană:
”Așa se poartă,
dar să știi
e numai pentru Mine.”
…și-a dispărut Iisus.
FAGURUL DE MIERE
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
FAGURUL DE MIERE
” Iisus le-a zis: Veniți să prânziți. Si nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe : Cine ești Tu?, știind că este Domnul.” ( Ioan 21,12)
Și noi, fecioare,
dar prin aripi cu îngerii-n rudenii,
am așteptat pe Mirele la denii,
nu cu ulcioare,
ci pentru Înviere
I-am pregătit un fagure de miere.
Cât am lucrat la el,
cu aripa-n stihiră flămândă pentru zbor!
Plecase de la nuntă
și chiar și de la Cina
ținută-n foișor.
Murise. Dar mormântul era gol.
Pustie și livada
și nici măcar frânturi de-ecou: Marie!
Prin trestii se zărea Tiberiada.
Afară de pescari – pustie.
Și totuși unde valul
de-a timpul nostru dăscălind limanul
ne aștepta cu brațele deschise
Galileanul
ca un cireș ce peste noapte
înflorise.
”Suntem fecioare simple, neroditoare-n poame,
și ne-am gândit
cu mintea-ne săracă
în duhul de albină,
după trei zile-n groapă Ți-o fi foame.
Noi Ți-am adus un fagur de lumină.”
Privirea Lui era ca o prisacă
din plinul lunii ispitind gutui –
petală, sau aripă limpezind?
Iar către noi zâmbind
a tainic semn
l-a împărțit între pescarii Lui,
și lor și nouă – binecuvântare.
Apoi
se-ntoarse către noi:
” Eu voi păstra doar lumânarea
din zestrea voastră de albină,
când pentru Judecata de Apoi
chema-voi lumea ca să ia lumină.”
RUGUL APRINS
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
RUGUL APRINS
După ce Iosif şi Nicodim
Il coborâră de pe cruce,
( aşa cum este scris în icoană)
cu grijă desprinseră de pe frunte
însângerata coroană,
cu frică şi milă ca nu cumva
vreun spin să-l mai înţepe în plus.
“Daţi-o mie”, Maria a spus.
Din fiecare ac de lemn –
sânge şi untdelemn
şi flăcări albe de sare!
Biata coroană, la rândul ei plângea
suspinându-şi iertare
de la Prea Sfântă Maică a celui mort.
“Daţi-mi coroana Lui
cu spinii toţi pe inimă să-o port,
dincolo de ispitele somnului.”
“Dar nu se poate,”
ripostă amarnic îngerul,
“că ea au nu i-a fost tot chinul răstignirii?”
“Iartă şi tu îngere,
chiar şi pe pocăitul ghimpe de
lacrimă limpede
din rug de luceafăr aprins în poiană.’’
Se zice că de-atunci trandafirii
numai pentru Maica Domnului
aprinsul rug
a doua oară-i înfloresc – icoana
aşa cum trebuia ca să fi fost
pe fruntea lui de împărat –
coroana.
DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
