Tags

,

IMPRUMUTUL  DE   IOV

 

Mi s-a dărăpănat  fântâna

și toate pietrele mă dor,

dar ochiul  – eternul limpede –

după ce spaimele lunii le-a strecurat

Te așteaptă

cumpăna cu stea să-mi cobori

când vremea în mine se-noaptă.

 

Mi s-a sălbătăcit chiar și drumul

oprit printre tuleie, pir și buruiene.

Ieri a trecut Omul spre răstignire

și m-a privit pe îndelete:

”Mă iartă, Iov, c-am coborât de pe cruce,

dar nu de apă, ci de tine Mi-a fost sete.”

 

Si am simțit cum buzele-I uscate

mi-au înflorit pe-obrazul meu,

de pe sub gene lacrima-mi sorbind.

 

Cine-i Acesta ce îmi duce

în spate

pustiul meu ca pe-un catarg târziu?

 

Fără să-mi dea răspuns,

cu spinii mei, împrumutați, pe cap –

urcă din nou pe cruce.