RUGUL APRINS

 

După ce Iosif şi Nicodim

Il coborâră de pe cruce,

( aşa cum este scris în icoană)

cu grijă desprinseră de pe frunte

însângerata coroană,

cu frică şi milă ca nu cumva

vreun spin să-l mai înţepe în plus.

 “Daţi-o mie”, Maria a spus.

 

Din fiecare ac de lemn  –

sânge şi untdelemn

şi flăcări albe de sare!

 

Biata coroană, la rândul ei plângea

suspinându-şi iertare

de la Prea Sfântă Maică a celui mort.

 

“Daţi-mi coroana Lui

cu spinii toţi pe inimă să-o port,

dincolo de ispitele somnului.”

 

“Dar nu se poate,”

  ripostă amarnic îngerul,

“că ea au nu i-a fost tot chinul răstignirii?”

 

“Iartă şi tu îngere,

chiar şi pe pocăitul ghimpe de

lacrimă limpede

din rug de luceafăr aprins în poiană.’’

 

Se zice că de-atunci trandafirii

numai pentru Maica Domnului

aprinsul rug

a doua oară-i înfloresc – icoana

aşa cum trebuia ca să fi fost

pe fruntea lui de împărat  –

coroana.