IOV  –  PRIMA DENIE

 

”Cred că-n zadar încerc să Te mai strig

să mă dezlegi de Iov.

Ce oare n-am cercat

să-l spurc la gând cu îndoială,

dar mi se pare

că mi l-ai pus momeală

hiclean întinsă pe cârlig.”

 

Așa sporovăia cu sine însuți,

luceafărul cu-adâncul scufundat.

 

”Chiar eu pe muche

jocul de-a fi ne-firii l-am ales

sperând să Te țintesc

răzbunător prin spatele de ceas.

Ce ași putea să-i mai răpesc

când numai Tu i-ai mai rămas?

Oh, știu ce vrei!

Când crâncen mă strivești lângă pârleaz,

încerci prin Iov ca să mă frângi

unde-s mai tare în cerbice,

cu-această râmă, târâtoare;

în mațe, creier și grumaz

afurisenie…”

 

”Răbdare, Sabaot îi zice,

acesta-i doar un început și prag,

jocul de-acum sporește-n rămășag,

cu Iov la prima denie.

 

Incalte,

nu te grăbi,

că vin și celelalte.”