FAGURUL   DE  MIERE

 

 

      ” Iisus le-a zis:  Veniți să prânziți. Si nici unul din  ucenici nu îndrăznea să-L întrebe : Cine ești Tu?,  știind că este Domnul.”               ( Ioan 21,12)  

 

 

 

 

Și noi, fecioare,

dar prin aripi cu îngerii-n rudenii,

am așteptat pe Mirele la denii,

nu cu ulcioare,

ci pentru Înviere

I-am pregătit un fagure de miere.

 

Cât am lucrat la el,

cu aripa-n stihiră flămândă pentru zbor!

 

Plecase de la nuntă

și chiar și de la Cina

ținută-n foișor.

 

Murise. Dar mormântul era gol.

Pustie și livada

și nici măcar frânturi de-ecou: Marie!

Prin trestii se zărea Tiberiada.

Afară de pescari – pustie.

Și totuși unde valul

de-a timpul nostru dăscălind limanul

ne aștepta cu brațele deschise

Galileanul

ca un cireș ce peste noapte

înflorise.

 

”Suntem fecioare simple, neroditoare-n poame,

și ne-am gândit

cu mintea-ne săracă

în duhul de albină,

după trei zile-n groapă Ți-o fi foame.

Noi Ți-am adus un fagur de lumină.”

 

Privirea Lui era ca o prisacă

din plinul lunii ispitind gutui –

petală, sau aripă limpezind?

Iar către noi zâmbind

a tainic semn

l-a împărțit între pescarii Lui,

și lor și nouă – binecuvântare.

 

Apoi

se-ntoarse către noi:

” Eu voi păstra doar lumânarea

din zestrea voastră de albină,

când pentru Judecata de Apoi

chema-voi lumea ca să ia lumină.”