• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Author Archives: dumitruichim

CROITORUL HAINELOR DE STEA

27 Thursday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

croitor, haine, stea

1c7d72cfdcc26241a02a8aea62825638

”Și-acolo dac-au ajuns
Steaua lor li s-a ascuns…”

”Dacă voi n-ați fost stea
niciodată,
de ce mă mustrați
ca o ploaie mâloasă și grea
ce-ți bate-n ferestre?

Cât a trebuit să vă trag
cămilele și vorbele purtătoare de pleavă
de hamul tocit și căpestre?
Pe cerul inimii voastre
voi nu știți că numai spinii cresc
și pălămida
care mi-au sfâșiat deopotrivă
stihirile și hlamida?

Aveam nevoie
de-nveșmântare nouă de stea
ca a Fecioarei, cum o vedeți în icoană.
Rusalimului i-am bătut
din ușă în ușă, din dugheană-n dugheană.
Întrebatu-am și pe copiii măslinilor,
cu tălpile goale și ochii verzui
( ca pe la noi, prin cerurile mele):
”Nu știți unde este Croitorul de Stele
să-mi înnoiască veșmântul?”,
dar ei fugeau prin colbul depărtării
jucându-se de-a vântul.
Voiam ceva
ca haina soarelui, ce râde
cu toate valurile mării,
cu fir din lumină fecioară
dar cu toții plecaseră
după porunca dată prima oară
de Chesariu Avgust.

Apoi am adormit și se făcea în vis
că a venit un copil
cu bundă și ițari
și striga de la poartă ca apele la piuă:
”Sculați,
sculați boieri mari,
ziurel de ziuă…”
Și haină mi-a croit
din poleiala unui polieleu,
cu raze ce dormiseră pe-un ghem,
pe-o sită veche – peștera din Betleem
păzită ca-n icoană de-un fluier și de-un miel
Când m-am trezit inima lui
se cuibărise într-a mea
și-aveam în piept un clopoțel.

COLINDUL PĂSTORILOR

26 Wednesday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

colind, păstori

Gustave-Dore-The-Nativity

In fața Pruncului,
cu fruntea aplecată – păstorii.
Au părul alb
ca vârful munților
peste care norii
niciodată nu au nins
omenește.
Sunt aceiași
care-și adăpaseră cărările,
oile și berbecii lor
numai de pe unde luceafărul
băuse întâi subțirelul
tăcerilor
dinaintea vecilor.

Fecioara,
peste slujitorii stelelor privind,
zâmbește
cum prin somn suge mielul.
E alb
ca vârful munților
peste care norii
niciodată
nu au grăit omenește,
decât, poate,
la-nceputul de lumi
ne-nceput de vreo stea în aprins,
când din primul colind
Dumnezeu peste lume a nins.

LEGENDA GHIOCELULUI

25 Tuesday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

Tags

GHIOCEL, LEGENDA

ghiocei-grafica-vectoriala

Din omăt, păreri și taină
I-a croit și trup și haină,
răsucind prin giuvaier
firul alb din foc și ger.
Prima floare – Ghiocelul
și-a tors cu smarald inelul.
”Oare-al cui o fi anume?”
Toți în căutări de nume.
Fulgii liniștii ecouă:
”Să-l rostească luna-i nouă !”
Stelele: ”Nume de floare
trebuie cules de soare.
Ce-ar fi să-l chemăm Ghioc,
purtător perlei de foc,
Ghiocel, că tare-i mic
parcă-i spus în borangic.”
Dar întors din Nazaret,
prin mireasmă de brădet,
îngerul Bunei Vestiri
limpezind nedumeriri
stinse sfada cu vecinii:
”Să-ntrebăm Maica Luminii!”

24-11-2014

ÎN VREMEA ACEEA…

24 Monday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ACEEA..., VREMEA

154437_419680018102490_594292253_n

ÎN VREMEA ACEEA…

Cum de-am ajuns,
în vremea aceea,
să fim numai noi,
tu și eu,
rătăciți prin livada de la liceu,
atât de singuri
și-atât de amândoi?

Cum de n-am observat
că-n urma noastră
cuvintele
se pierduseră cu umbră cu tot,
din peria zvârlită peste umărul tău?

Și eram atât de singuri
și atât de amândoi,
ca marea-n amintirea-i albastră
când o doare lumina…

Luceafărul,
înaltul genunilor noi,
borangicul apei a-mpuns –
năstrușnicul fir strămăturii,
opalina,
și s-a făcut și el necuvânt.

Lăstunii,
în vremea aceea,
ne-au semnat de trei ori
diata de cer și pământ
și ne-au lăsat
la rădăcina copacului sfânt,
ascunsă cheia
de la cămara cu fagurii lunii.

…și astfel ne-am trezit
fără să știm că ne cunoaște salcâmul,
că am ajuns pe tărâmul
pe unde timpul în taină-și îngână
neveacului pâcla,
că mergem mână în mână,
fără să știm de ce, de cum și de unde?
Mâinile noastre cunosc mult mai mult despre noi,
de parcă
nu s-ar fi văzut niciodată
și-abia numai în zodiacul parâng
cu câtă iubire în brațe adusul aminte
și-l strâng!

Poate le-or fi fost frică sau jenă de cuvinte,
sau poate, asemenea nouă,
atât de singuri, nuntiți într-o rază
pe o planetă de rouă,
ele s-ar putea să ne fure unul din altul
și tare mă tem,
că fără să știm,
nu cumva în locul nostru
se îmbrățișează
când noi habar nu avem?

MÂINILE DE PE CERUL SIXTINEI

23 Sunday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

CAPELA SIXTINA, cer, MÂINI

creation-of-adam-michelangelo

Niciodată Dumnezeu
nu și-a purtat aripile,
dar nici omului nu i le-a pus în spate.
Chip și asemănare
zborul nu are nevoie să zboare.

L-am întrebat pe Michelangelo
cu mintea-mi nătângă:
”De ce L-ai zugrăvit pe Dumnezeu
cu mâna dreaptă întinsă spre om,
iar pe acesta, invers,
către El răspunzând cu cea stângă?
Această greșeală a ta
pe oricine-ar putea să surprindă”,
dar în loc de răspuns am primit
un ciob de oglindă.

Abia atunci am înțeles
pe unde tâlcului e treapta,
că numai când îmbrățișezi
mâna din stânga
o caută pe dreapta.

Și-am întrebat din nou:
”Cum s-ar putea traduce
că mâinile sunt încă neajunse?”,
dar Michelangelo plângea…
Cu pensula-n oftat de culori
le picta iarăși, acum
de cuie străpunse,
oprite precum în oglindă,
pe lemnul de cruce.

23.11.2014

POETUL, FULGUL ȘI MOARTEA

22 Saturday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

FULG, moarte, poet

guerlain

Numai un poet
ar fi în stare
să pândească prin gaura cheii
cum e-n lăuntrul de mugur,
în iatacul spre taină de floare.

Moartea
tocmai trăsese perdeaua
și dezbrăcată, își încerca
nourul alb de mireasă.

( Preaușernicul gând
alungu-l,
mai departe
de-orice fel de-ndoială!),
dar fulgul
împinse rapsodu-ntr-o parte,
ca el s-o privească pe moarte
întreagă și goală
ca-n undele lunii.

– Ca să fie a lumii crăiasă
are nevoie, nu de-un poet,
ci de-un ochi pânditor ca de lup,
iar voalul dantelei de fulg
după șoaptele mele-ar putea
măsura să-i ieie
pe trup,
că-i singura –
foc și petală
sărutului cu-otrăvi de orhidee.

21.11.2014

COLIND ABURIT PE GEAM

21 Friday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

aburit, colind, GEAM

cei-trei-magi-si-steaua-calauzitoare1

După-atâți colindători
de peste vale,
de peste munte,
de peste nori,
Maica Domnului
a pus pe laiță-n coșarcă
alte mere,
covrigi și colaci,
turtă dulce
și parcă
era aproape gata să se culce.

A micșorat
sporovăiala feștilei,
și ca prin vis
Maicii și Copilei
i s-a părut că din iesle
Pruncul suspină.

Dar nu,
era răsuflatul de miel
suflând peste El
miros de trifoi și lumină.

Apoi Maica de Domn
i-a sărutat Fiului
piciorușul scos afară prin somn,
dezvelit din colind.
Era atât de mititel,
de sub mițele mari ale cergii
că părea
un pui curios de lalea
surprins
către zâmbetul ei înflorind.

FETIȚA CU CHIBRITURI

20 Thursday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

CHIBRITURI, FETIȚA

00

Prima dată
a mers cu mine că
nu știa cărarea
la Sfânta Duminecă,
dar i-am spus să nu treacă
peste puntea
unde albia apei e seacă.

…o speriam cu Muma Pădurii,
dar cum râdea după spaimă!
Se alinta ca orice copil:
”Hai, mă…?!”

După mine desculță fugea
alergând prin miazănoapte de brazi
prin livada
cu vrăjitul iaz al Sfintei Vineri
din care băuseră norii
de-au rămas până azi
ca toți îndrăgostiții
cu toate cerurile tineri,
cărând spre apus răsărituri.
Numai codrul mai știe
că numele-i adevărat,
Fetița cu Chibrituri
mi l-a șoptit doar mie.

Ne iubeam
înainte ca-n lume să fie iubire,
din dragoste fără să știm
decât firul de cântec,
puțin mai subțire
ca dorul
când cetina sub lună și-adoarme
izvorul.

Împlătoșat în coajă de mesteacăn
o apăram de zmei,
eram prințul ei
cu părul de aur.
Odată i-am scos din călcâi
un dinte-ascuțit de balaur
ce-a vrut să mi-o fure.

Împărăția noastră
era din pădure
și până-n Orionul înalt,
despre care spunea iazul morii
că-i poartă
la tărâmul celălalt.
Cerbi se-nchinau
printre brazi ca prin schituri
ascultând Sfânta Vineri
seara chemându-i la masă.

”Când vei fi mare,
spuneam Fetiței cu Chibrituri,
o să te-mbrac în borangicul lunii
ca voal de mireasă
și-o să-ți fur din poveste condurii…”,
dar ea se întrista
ca buciumul când oftează pădurii
până dincolo de moarte
și dincolo, spre-altfel de răsărituri.
”Eu o să fiu departe
pe unde începutul un altuia e vamă…”
așa-mi grăia Fetița cu Chibrituri
care doar mie-mi spuse cum o cheamă.

***
În alb ca o mireasă…
Se-ngrămădea tot satul
cu flori și cu săruturi,
dar mie Sfânta Vineri,
care venise din țara noastră veche,
se-apropie șoptindu-mi la ureche,
așa ca o fântână
cu luna prinsă-n ciuturi:
”Nu plânge
pentr-o vreme cu mine-o să rămână
până când florile or să-i înveţe glasul
şi-or s-o urmeze
în alai de fluturi.

19 Wednesday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Recenzie

≈ Leave a comment

Un Iov al zilelor noastre by Violeta Savu

Etimologic, originea cuvântului apocrif provine din cuvântul grecesc „apokryphos” care înseamnă „ascuns”. În 2012, la Editura Eikon (Cluj-Napoca), preotul poet Dumitru Ichim din Kitchener, Canada, a publicat un volum nou de poezie „Psaltirea apocrifă a dreptului Iov”, care beneficiază şi de o grafică excelentă! În titlul ales se amestecă modestia cu îndrăzneala. Este o cutezanţă să cuprinzi în titlul unei cărţi cuvântul „psaltire”, pentru că în acest fel faci recurs la lucrări monumentale religioase, la Psaltirea lui David, la interpretarea ei în cheie lirică de către Mitropolitul Dosoftei („Psaltirea în versuri”) dar şi la alte scrieri duhovniceşti. Însă adjectivul adăugat, „apocrif”, scoate în evidenţă adevărata trăsătură de caracter a autorului, modestia. Identificarea cu „dreptul Iov” subliniază şi mai mult aceasta. Rezultatul este că titlul ne sugerează că avem în faţa noastră o culegere de imne/ poezii religioase (psalmi) care, în imaginaţia autorului, ar fi putut aparţine personajului Iov din Biblie. Epitetul „apocrif” are şi alte sensuri, căci chiar scrierea din Vechiul Testament, „Cartea lui Iov” a fost când contestată, când acceptată canonic. Şi etimologia cuvântului Iov este importantă, numele Iov însemnând „cel contestat, cel neliniştit, cel tulburat”, în limba ebraică mai înseamnă „unde este Dumnezeu”. Într-adevăr, în prima secţiune a cărţii (care oferă şi titlul întregului volum), în poeme care îl aşează în ramă pe Iov, poetul îşi mărturiseşte propriile suferinţe şi frământări interioare. Căutările de Dumnezeu ale lui Iov, dacă nu sunt întocmai identice, indiscutabil, sunt similare. De altfel, chiar prefaţatorul (un exeget al poeziei lui Dumitru Ichim), criticul literar Aurel Sasu, ne avertizează: „Psaltirea apocrifă a dreptului Ioveste o tulburătoare pledoarie pentru deschiderea omului spre desăvârşirea, veşnicia şi deplinătatea lui cu Dumnezeu.”
Pe lângă frumuseţea versurilor, scrise într-un limbaj cu influenţe din scrierile literare arhaice sau liturgice, valoarea cărţii este ridicată şi de rolul ei educativ asupra cititorului. Mici lecţii de cateheză, câteva poeme atrag atenţia asupra faptului că Iov simbolizează inocenţa (curăţenia sufletească) şi este un model de învingător în lupta acerbă dintre bine şi rău. Defăimările suportate, suferinţele şi răbdarea lui Iov le prevestesc pe cele ale lui Iisus Hristos: „Mă doare precum lemnul/ sub dinte de gealău,/ iscoditorii care vin ca să mă vadă,/ iubirii Tale când îi sar la sfadă/ că ai simţi plăcere/ în bici pentru cel rău/ şi răzbunării Tale c-aş fi semnul.// Mă doare până în rărunchi,/ că după fierea lor ce clocoteşte grabnic/ îţi pun în mână furcă şi harapnic!// Cum mă luai odată pe genunchi/ şi mă săltai pe el zicând că-i şea,/ Te-mbrăţişam şi Te pupam pe faţă;/ să nu ne prindă mama în hârjoană,/ mă mângâiai pe păr/ făcându-mi semn: cuminte!/ şi Te duceai la locul Tău/ ca zugrăvit dintotdeauna în icoană!// Preabunul meu Părinte, de ce sunt răi şi-ţi mâzgălesc/ iubirea Ta cu hula răzbunării?/ I-auzi cum clevetesc/ la colţ de iarmaroc necazul meu?/ Cu câtă poftă-n buzele betege/ îşi sug chiştocul din cucuta urii:/ «Nu-l iartă Dumnezeu/ că numai fărdelege/ avea pe mâini şi-n cufere:/ să sufere, să sufere!/ Dreptăţii Lui – cu spurcăciuni şi zoaie, cotonogeşte-l Savaoate şi-l ogoaie/ pedeapsă!»// *** // Şi dincolo de Marea Moartă/ pe Iov cel Nou duceau la răstignire/ de crunta-i blasfemie şi cuvântu-i greu/ că s-a numit pe sine Dumnezeu,/ dar altfel, care pe toţi iartă,/ iubind pe oameni fără de măsură/ şi neştiind,/ chiar şi pe cruce, cum să facă/ pe Dumnezeu să tacă,/ îi îndesau buretele în gură,/ până-n gâtlej/ cu patimă şi ură.” Iov nu este ferit de ispite dar are de partea lui şansa spovedaniei. Iov uneori se tânguie sau se întâmplă că „Chiar inima l-a părăsit pe Iov”. Poetul şi Iov, într-o frăţie, se tem de boldul morţii, dar nu de moarte se tem ei, ci de a nu fi prinşi nepregătiţi sufleteşte la sosirea ei. Iov, ca alter ego al poetului, rememorează patimile lui Hristos, regretă neputinţa de a alina suferinţele Mântuitorului, se luptă pentru mântuirea sufletului, „râvneşte” la „ne-umbră”, aspiră să fie învăluit de lumina taborică, iubindu-L pe Dumnezeu şi închinându-i zi şi noapte ode sau rugăciuni: „Pe când se ruga Iov/ a văzut la răscruce/ pe Fiul Omului/ căzând prima oară sub cruce./ Închise ochii şi, oftând, tot largul/ se prăbuşi alături, în genunchi,/ apoi amândoi se ridicară să-nalţe peste lume/ catargul.” Fireşte, catargul semnifică Sfânta Cruce. Chintesenţă a vieţii creştine, taina euharistiei este cuprinsă într-o poezie cu aură de legendă, care relatează despre cum potirul folosit de Iisus la Cina cea de Taină ar fi ajuns în lutăria unde Iov a fost îngropat. Desigur, „Povestea lui Iov în oglindă” este o poezie metaforică, o alegorie care-şi merită atributul de „apocrifă”.
Dumitru Ichim este un poet metafizic şi vizionar iar în ce priveşte stilul este un maestru al metaforelor. Prin acestea sunt revelate trăiri de o intensitate aparte, aşa se întâmplă în texte precum „Vinovat pentru aripi” (poem care dă titlul celui de-al doilea subcapitol) sau „Înaripatele pietre” în care este exhibată sensibilitatea ieşită din comun a autorului.
Dacă ar dori neapărat, Dumitru Ichim s-ar desfăşura cu uşurinţă şi-n stilul modern mai frust şi abraziv; în „Globalizare” prezintă cu fină ironie lumea modernă ca un Turn Babel: „Deasupra mormântului au zidit o biserică,/ deasupra bisericii au zidit o sinagogă,/ deasupra sinagogii au zidit o moschee,/ deasupra moscheii au construit un spital,/ deasupra spitalului au construit un zid,/ deasupra zidului au construit o şosea./ Apoi, cetatea a făcut zidului cartiere:/ cartierul creştin, evreiesc şi musulman,/ cartierul de limbi clasice – cartierul latin şi cartierul grecesc,/ cartierul de naţii – cartierul armean, românesc, rusesc etc./ Epidemia de ziduri continuă/ şi toată populaţia globului a intrat în panică/ răspândindu-se vestea/ că, de fapt, mormântul era gol.”
Cartea se încheie cu capitolul „Greierul din vatra lumii” care cuprinde poezii diafane, adevărate fulguraţii ale clipei. Unele dintre ele, prin tandreţea lor infinită, se adresează copiiilor şi îndeosebi cititorilor cu inima curată. Dintre cele mai frumoase, este şi poezia cu respirare testamentară, „Bilet”: „Când vei găsi aceste cuvinte,/ eu voi fi departe,/ dincolo de viaţă şi moarte,/ dincolo de crin, dincolo de nea./ Cheia, de data aceasta,/ am ascuns-o sub stea./ Ca să nu te sperii de plecarea mea,/ lângă oleandru – nişte şoapte/ dintr-o poveste pretinsă,/ iar pentru frica de noapte/ ţi-am lăsat la fereastră/ gutuia lunii aprinsă.”
Mai mult sau mai puţin evident, Dumitru Ichim este un poet reflexiv, a cărui mărturisire (lirică) ar putea suna aşa: „Iov c’est moi!”

Violeta SAVU

DAR DACĂ FATA-A VRUT SĂ MĂ SĂRUTE?

19 Wednesday Nov 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

fată, SĂRUTE?

23

Numai prin basmele pierdute
puteau să se-nfiripe fulgi
atât de mari,
așa cum ninge numai de Crăciun
între-un ”a fost”
și-ntr-altul mult mai lin
din ”niciodată”
ca-n pagina întoarsă în magnolii.

O conduceam acasă,
pe cea mai frumoasă
din toate fetele școlii,
la prima-ntâlnire.

Cireșul de la poartă
se apleca de-atâta înflorire
deasupra sfielilor noastre,

că liniștea sporea din albul lui
precum când stelele se nasc
în hăul nopților albastre
din șoaptele fântânii.

”Închide ochii,
mi-a zis și i-am închis,
și-ascultă
cum fulgii
unul de altul se ating,
auzi tăcerile cum ning?”

…și clopoței din ceruri nenăscute
se auzeau între-un ” a fost”
și-un altul, mult mai lin, din ”niciodată”
ding,
cling,
ning,
iar eu credeam că vrea să mă sărute.

Ce mult am așteptat ca la plecare
s-o-mbrățișez neașteptatului habar
și tot cireșul de deasupra
să i-l spun,
dar…
a fost doar strânsul mâinii,
dar lung ca un fior
când stelele se nasc
din liniștea fântânii
că ne sorbeam
genunile din ape ne-ncepute
și-mi vine ca să cred
pân-oi închide ochii
că fata-n seara-aceea
cu-adevărat a vrut să mă sărute.

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI
  • poezii de Crciun
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • UN COLIND PÂNĂ LA PIND
  • COLIND DE FLĂCĂU CARE-I PUS PE UN GÂND RĂU

Archives

  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 417 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...