In fața Pruncului,
cu fruntea aplecată – păstorii.
Au părul alb
ca vârful munților
peste care norii
niciodată nu au nins
omenește.
Sunt aceiași
care-și adăpaseră cărările,
oile și berbecii lor
numai de pe unde luceafărul
băuse întâi subțirelul
tăcerilor
dinaintea vecilor.

Fecioara,
peste slujitorii stelelor privind,
zâmbește
cum prin somn suge mielul.
E alb
ca vârful munților
peste care norii
niciodată
nu au grăit omenește,
decât, poate,
la-nceputul de lumi
ne-nceput de vreo stea în aprins,
când din primul colind
Dumnezeu peste lume a nins.