Nu arăta deloc a fi arhanghel,

din ăia păzitori.

Așa cum moțăia pe scăunel

părea mult mai degrabă

o tufă-naripată de bujori,

( așa oricine ar fi zis)

și în Grădină am intrat,

tiptil, pe lângă el

și poarta s-a închis.

Ce-a fost, în întregime oare-a fost?

Sau numai doar o parte din vis

s-o fi-ntâmplat,

că speriați apoi ne întrebarăm:

Au nu cumva

din vinul de lumină nepermis

buzele noastre-au furat?

…n-auzi tu, inimile noastre?

De unde-or fi-nvățat,

atâtea răsărituri să ne doară

când din ecoul lor mijește lăstărind

luceafărul  de seară?

Și iar întreb, dar mă oprești.

Pe buze degetul îmi pui,

făcându-mi semn să tac.

Și tac, dar amândoi zâmbim:

Să știi că l-am închis afară,

cu sabie cu tot, pe heruvim!