Copilul doarme…
08 Sunday Jun 2014
Posted Uncategorized
in08 Sunday Jun 2014
Posted Uncategorized
in21 Wednesday May 2014
Posted Uncategorized
inPrintre făclii,
aprinse
pentru Fecioară și Prunc,
copilul
a strecurat în nisip
o narcisă.
Stingătorul-de-Lumânări,
uitând să-și pună ochelarii,
se-ntunecă la chip,
și suflând de trei ori
deasupra narcisei
se duce.
Copilul se uită după el,
apoi își face cruce
în fața icoanei,
din inimă de tisă,
și din ascunzișul hainei
mai scoate-o narcisă.
Ca omul mare
sfătuiește pe Maică
oftându-și
când dorul,
când teama:
”Una – pentru tine,
una – pentru mama!
Și să ai grijă de ele
nu cumva să le afle
când se va-ntoarce din nou
Stingătorul.”
19 Monday May 2014
Posted Uncategorized
in”Ce-o fi făcând Doamne-Doamne,
atât de târziu?
Mă tot întreb, dar răspunsul nu-l știu…
De ce-o fi încă lumină
la fereastra Lui?
O fi rămas în urmă
cu temele pentru mâine?
Sau… cine știe ce să mai zic?!
Oare
nu cumva vreun înger mai mic
o fi adormit pe jos
și trebuie să-l care pe umăr
până-n pătuțul lui
din norul curat de culcare?”
Apoi
prin ochii copilului,
trece o umbră,
mult mai subțire
ca borangicul serii, în
ecou,
când atinge soarelui
via:
” Dar dacă mămica noastră
o fi bolnavă din nou?
Înseamnă că Doamne-Doamne
nu se culcă până când
nu se va face ora
ca să-i dea la timp
doctoria.”
15 Thursday May 2014
Posted Uncategorized
in25 Friday Apr 2014
Posted Uncategorized
inIeri a-ntrebat pe părinți:
”Voi ați văzut vreodată
un munte cum zboară?”
Grijulii părinții
ironia toată
și-adună:
”L-o fi bătut prea mult
soarele-n cap!”,
șușotesc ceva între ei,
apoi în hohote,
ca de o glumă bună,
îl trimit să se joace din nou.
A fi copil e-un handicap
până mai crește.
Trebuie multă răbdare
ca să-l dezbari
de tot ce-a-nvățat de la mare.
Muntele copilului e de nisip.
Vine marea cu valurile,
tiptil cu măruntele,
să vadă curioasă
dacă a terminat muntele.
În cele din urmă
vine cu-n val,
de parcă din cer se coboară,
și amândoi aleargă fericiți:
”Muntele, muntele nostru
uite-l cum zboară!”
A fi copil
e-un handicap
de care cu-ncetul se dezbară.
Și îl îngăduie:
”Nu e nimic rău,
se consolează părinții-ntre ei,
o să crească mare,
e doar un tertip.
E-o joacă-n nisip.
Cine-a văzut
un munte ca să zboare?”
…dar copilul e fericit
că muntele lui
și al mării,
precum norul,
a învățat tăria și zborul.
Înainte să facă alt munte
(despre care părinții
i-au spus
că-i o muncă-n zadar)
se întoarce cu încă-o-ntrebare,
neprevăzută-n tâlc de socoată:
”Marea, ca și mine,
ar vrea ca să știe
cât de mică-i sămânța de muștar?
Voi sunteți mari,
ați văzut-o vreodată?”
23 Wednesday Apr 2014
Posted Uncategorized
in15 Tuesday Apr 2014
Posted Uncategorized
inTags
Copilul întreabă marea:
– Tu ai visat vreodată
că zbori?
Ce fericită marea cu el!
Nimeni nu știe să râdă ca ea.
Doar copilul.
Și dă din cap tot râzând:
– Niciodată!
– Uita-așa,
dai din mâini
cum ai da din lopeți.
Apoi mustrător
pescărușului:
– Înger, îngerașul meu
de ce ești rău și nu vrei
zborul
și pe ea s-o înveți?
09 Wednesday Apr 2014
Posted Uncategorized
in
”În nici un chip
nu pot să-nțeleg pe cei mari
când țipă la noi,
(iar vina este
întotdeauna a noastră),
că ne-am murdărit cu nisip
jucându-ne cu marea.
Pe ea nimeni n-o ceartă
că s-a jucat cu cerul
și-acum e albastră.”
Și iarăși copilul se miră,
nu e normal ca să știe?
De ce
pe câte unul din oamenii mari
îl îmbracă frumos, în veșmânt,
și-l pun în cutie?
Apoi îl murdăresc cu pământ.
Ce haz, să arunci în el cu țărână!
Și-n joaca aceasta nătângă
în loc ca să râzi și să sari,
cu toții încep ca să plângă.
Ce curioși
sunt oamenii mari!
30 Friday Nov 2012
Posted Poezii
inTags
APOCATASTAZĂ
Doar privirea de copil dă
păpădiei semuire
împărăției Tale.
Desculță și săracă
e poate singura ta pildă
despre
a doua înflorire.
Cum trupul Tău
ne va cuprinde pe toți
în aceeași biserică?
Doar privirea de copil dă
păpădiei semuire
prin neînțeleasca pildă
despre a doua înflorire –
îmbrățișarea sferică.