OPREȘTE-MI TIMPUL, DOAMNE…
Chiar necerut m-ai covârșit cu timpul,
de darul Tău spinarea se apleacă.
De ce ai fost atât de milostiv cu mine,
Te-ntreb a câta oară,
că lemnul meu ciudat
nu-i bun nici pentru schit de toacă,
nici de vioară,
nici lumii ca să-i fiu bărdacă.
Cu craii stau alături
în noaptea sfântă-a Nașterii,
și îngerul cu degetul m-arată:
” Ce caută în Betleem copacul
cunoașterii?”
Apoi șoptește la urechea altcui
că-așa perversă-i seva
că voi distruge neamul omenesc
prin Eva;
iar mai apoi prin saltu-i
o să ajung, precum povestea duce,
să mă cioplească fiului tău,
Marie,
lemn de cunoaștere, de cruce.
Oare așa să fie?
Colindul meu cu iz golgotic
nu ași putea să-l săr?
Oprește-mă la poartă , Doamne,
cât timp mi-e fiecare creangă
o ceată îngerească
a florilor de măr.
Oprește-mi timpul, nici să-mi bănui rodul
ce ar putea către păcat să-ntindă
peste prăpăstii podul;
lasă-mă șoapta rostită de măr –
crudă și sfântă și albă colindă.
DUMITRU ICHIM Kitchener, Ontario