Pentru ca Somnul să nu se audă,
otăvile după prima cosire
vor avea catifeaua mai crudă.

Pentru ca Somnul să nu se audă,
visul stelei
va fi zvâcnirea în lut,
mireasma argilei –
păgâna.

Pentru ca Somnul să nu se audă,
dă-mi mâna
cu-n cântec
mai mult ca dumbrăvile lunii,
că Somnul se teme
să nu îl atingă lăstunii
cu suveica și dorul…

Lumină-n
mângâiul de pleoape
cum aș putea să mă-ntomn
când întregu-ți april vrea să scape
ca zvârluga din brațele mele ?
Tu,
cântecul buzelor noastre
ca visul să fie real,
ca ulciorul din flăcări și lut,
avem totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
din oglinda nestinselor ape.

Chiar decât mine
te simt cu mult mai aproape.
Nu cumva ăi fi dorul
rămas din primul sărut?

ca visul să-mi fie lumină de lut
am totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
al nestinselor ape,
atât de departe,
necrezut de aproape

Ca visul să fie real
mi-e dor de-o veșnicie de Somn
tu cântec rostit de buzele noastre
și-al nesfârșitelor ape..