Lumina
se topește
pe trupurile noastre…
O fi amintirea ei
de-ntuneric?
De unde curge tăcerea,
sfâșierea,
străina?
Întinși pe nisip
ne ținem de mână
să nu ne răpească
lumina.
Se-aud
numai apele,
ca-n scrisul lui Garcia Lorca și Vega,
chemări
dureros de albastre:
Nu treceți dincolo
de subțirimea luminii,
grai nou răsărindu-și sărutul,
că numai prin buzele voastre
vom bea din Alfa și-Omega,
sfârșitul de foc și iar începutul…
Soarele
se topește
pe trupurile noastre…
Se-aud
numai apele,
ca-n scrisul lui Garcia Lorca și Vega,
veșnicii dureros de albastre..