Își aplecase capul
ca un copil în brațele mamei.
Numai făclia știa
jertfa de ceară din zestrea albinei,
când firul
înnoadă livada-ntr-o stea.

Grăitu-a mai spre sfârșitul Cinei
către Fiul Tunetului:
”Spune tu Lui,
că nimeni nu cutează-ntrebarea:
Pentru ce-n spaimă
inima-I bate
ca-n clopot prohodul
de drum nepurces? ”

Ioan,
fiul lui Boanerghes,
tăcea ascultând
cum marea
izbește în piatră
cu largul…

Ucenicul ales
auzea prin inima Lui,
bătăile mărunte
ale cuielor,
ritmic și rar,
pentru catargul
de pe vârful de munte.