• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Tag Archives: munte

MUNTELE TRANDAFIRULUI

15 Tuesday Sep 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 6 Comments

Tags

munte, TRANDAFIR

roza gotica

De vrei ca adevărul să-l cunoști,
de unde apa,
feciorelnica-n izvor,
își smulge curgerea și firul,
să mergem
să ne-nvețe trandafirul.

El firea
frumuseții și-a minunii
deopotrivă o împarte,
la cina lui,
cu-nțelepciunea
ce i-o întaină
spinul.

Nu-ntotdeauna bătrânețea
e semn neapărat
înțelepciunii,
nu orice munte are
luceafăr nou pe creștet,
că vinul
nu-l storci din frunza
brusturelui veșted,
chiar nici
din binecuvântate ierbi,
poiana de măslini ce le-ar ascunde.
De nu ai fost năvalnic must,
ca mugetul sfâșietor de cerbi,
când rai și iad de-a valma ți le fierbi
din bob strivit,
ca lacrima
ce piatra o sfarmă și-o pătrunde,
cum poți vorbi
de-a vinului lumină,
pe care o striga profetul,
când cei bătrâni îi aduceau oțetul?

+++

Eu
L-am văzut pe Dumnezeu
urcând spre om povara-I de grădină,
din cui în cui,
ca alpinist
la propriul lui blestem
de cer și de pământ.
Ne-a dat să bem
din trandafiru-I sfânt
ce mirosea ca vinul de lumină.

Era în Joia Mare,
la Ultima lui Cină.

 

 

02 Thursday Oct 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CÂNTEC, munte, NUNTĂ

peisaje_de_primavara_la_munte

CÂNTECUL DE NUNTĂ AL MUNTELUI

”Iată, Mirele vine-n miezul nopții…”

Dacă Tu vii
întru miezul de noapte,
înseamnă că Tu ești miezul de Pâine,
că numai pâinea
păstrează miezul de noapte
al cuptorului încins
cu flăcările nunții.

Lumina
nu poate să fie dincolo, mi-ai zis.
Lumina e între
purtător și-aducător de lumină.
Sălășluirea ei e-n iubire,
orbitoarea Lumină,
din miezul inimii de sus,
ce se coboară în miezul de noapte
din sânul luminii.

Munte,
piatra Ta începe lumina?
Sfârșește în miezul de noapte?

Apele curg despre El –
cu piatra pe piatră călcând,
dar Mirele cântării se-ntrupă
fără de timp trecătoarelor ape.
El știe că marea
pe toate le strânge-n albastru,
durerosul albastru din lacrima sării
al sinelui Său.
Cu Mirele cântă-n descântec
și focul și apa, pământul, tăria,
văzut, nevăzutul,
cu toate se varsă în cântecul nunții.
Chiar și tăcerile Lui
sunt rugilor taină.
Cărarea de nuntă
săpată-i în piatră de-altar,
piatră ce cântă,
piatră cu unda din undă
rotindu-și inelul,
piatră de pâine
în borangic de abur
până în miezul de noapte,
când însăși lumina se-nalță
din miezu-i de pâine-n Lumină,
ofrandă de pâine Miresei,
trupul de Mire întreg,
fără prihană
ca mielul alb de jertfă
pe piatra de-altar,
piatră de munte curat
ca borealul verde al lui Yoho
din iazul împietrind
ora tainei de sus
când buzele Miresei
se preschimbă în jertfă de vin.

VÂRFUL DE MUNTE

08 Monday Sep 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

Tags

munte, vârf

10636120_945324392159988_4319622237885710238_n

Cu glasuri de ape înalte
Te chem, Nerostitule,
de-adulmecările mele flămând.

De ce,
nevrednici de Vârful-de-Munte,
norul ni-l citim tot pe dos?
Nu-i legământul Tău?
De ce
e numai fulger și trăznet spre noi?

Cămilarul
în fiecare noapte ridică spre cer
ochii urechilor mele
până la norul Sinaiului
și cântă, zic ei,
din cornul de lună întors dinspre os,
până când cămilele
gâturi întind prin nisip
și dună cu dună adorm.

…dar pe partea cealaltă,
unde norul nu îndrăznește mai sus
de Vârful-de-Munte,
adâncul se face ca ochiul
privindu-și fântânilor
unduiri de oglinzi din oglinzi.

Acolo norul e alb
ca zăpezile neninsului Tău.
Spre altă lumină-i
purcesul născut legământ
spre tablele pietrelor albe,
așa cum iubirea
nu are-un presus de iubire,
pentru că mai mult decât ea
ar fi doar nimicul.
Întotdeauna iubirea-i săracă
și-n duh și la trup.
Fără podoabe lumești este focul.
Dorul poartă un singur veșmânt
așa cum albul
nu poate fi mai alb decât albul,
decât numai verdelui-
alt nume ce se dă logodnei de alb.
Nu poate fi mai alb decât albul,
decât doar albastrului –
fire de mare, fire din sânul tăriei.
Iubirea pe toate le poate plini,
dar albul neîntrecut de alb va rămâne,
decât numai roșului –
supremul alb al locașului Tău.

Cu glasuri de ape înalte
Te chem, Rostitorule,
adulmecărilor mele însetat și străin.
Știai că-ai uitat florile deschise?
Știai Grădinarule
că nu le-ai vorbit de poartă și cheie?
Ele și-acum se joacă de-a numele Tău
încercând să descuie albinei
foița din taina de zbor.
Știai c-ai uitat
râurile noastre deschise,
fără ca podul de sus
să-l ridici după Tine mergând la culcare?
Iată-le,
deschise aleargă spre Tine,
fără de ivăr, fără de maluri,
nor după nor.

Doar piatra nu ai uitat să o-ncui.

Cămilarul
are căușul palmelor
plin de nisipul Muntelui
și-și cheamă cămilele:
”Veniți de beți băutură nouă…”,
dar acestea
întind gâturile, ca niște râuri
ce se scurg în pământul de foc.

Frământându-și nisipul de Munte
m-a întrebat marea:
”Unde e cheia și unde e umbra?
În palmele noastre-i deschisul,
dar bobul de muștar
tot Muntelui rămâne –
Flămândul,
Însetatul,
Beduinul…

A fost
precum glasul de ape înalt,
prin ușile încuiate intrând…

Mâinile Tale încă purtau
semnul de cuie cu care ai scris…
Rostitor nerostitului Munte
pe piatra răsturnată.
Ne-ai dat semnătura în alb,
al albului
ce nu poate fi mai alb decât albul,
decât numai față de roșu,
că și Iubirea era tot numele Tău
precum Yoho e-n apele Tale răsfrânt.

Image

CÂNTECUL SPRE LUME AL MUNTELUI

05 Friday Sep 2014

Tags

CÂNTEC, lume, munte

Rocky-Mountains-5-480x349 -2doi

Ce Notre Dame ne-ar trebui
să poată Muntele
să poată intra alături de noi?

Fiul Omului
nu are unde să-și plece capul,
pentru că
Fiul Muntelui de dincolo de nori
fiul Fecioarei spre noi s-a făcut.

Cum poate o floare de nu-mă-uita
să facă universul mai cald
cu-n singur suspin al culorii,
iar templul nostru
de 40 de ani prin pustie
măcar un singur chivot de trei zile?

Spre ușile noastre îngrozitor de înalte
(Ce bine c-avem trepte,
că Muntele are un loc de cerșit!)
se-aude Fratele cântecului Tău
rostind Cântarea Treptelor:
”Mi-e foame”, spune Muntele,
dar trecem pe lângă el
pentru că nu mai avem nici un cer
rămas pentru poze.
”Mi-e sete”, plânge Muntele,
dar noi trecem pe-alături
coborând urcării pe trepte…
…și Muntele rămâne
și străin
și bolnav
și prins în închisoare:
”Hei, tu, Visătorule…
batjocorindu-l după gratii,
îl strigă teologul
angajat gardian de tâlhari și poeți.
Cum poate să fie roua mai mare
decât cerul ce-ar putea s-o cuprindă?
Nu cumva spicul Fecioarei
știe ceva mai mult decât norii
îngemănându-și bobul
cu lacrima de mamă?
Iată, Fiul Muntelui de dincolo de nori
se face tot mai mic în brațele ei
că Dumnezeu își pleacă pe umărul ei
capul și coroana de spini.

Străinul
are acum unde să doarmă.
Trei zile și trei nopți –
că numai Muntele are-nălțimea
de dincolo de nor
a tainei ascunsă-n țesutul de piatră
de îngeri niciodată știută…

Ce Notre Dame ne-ar trebui
să poată Muntele acesta
să cânte alături de noi?

Deasupra lumii
se-aude Spicul de Grâu
când Muntele
își strigă Tatăl cântând cu toți munții:
”Ale Tale dintru ale Tale…

Posted by dumitruichim | Filed under Uncategorized

≈ 1 Comment

Pe vârf de munte…

13 Wednesday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

munte, PIN, vârf

download-pin

Pe vârf de munte
Desenând metaforă
Părelnic pinul.

Ce strâmb gât de vioară!
Steaua-mi polară – arcuş.

CATARGUL DE PE MUNTE

17 Tuesday Jun 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

catarg, munte

cruceacaraiman

Își aplecase capul
ca un copil în brațele mamei.
Numai făclia știa
jertfa de ceară din zestrea albinei,
când firul
înnoadă livada-ntr-o stea.

Grăitu-a mai spre sfârșitul Cinei
către Fiul Tunetului:
”Spune tu Lui,
că nimeni nu cutează-ntrebarea:
Pentru ce-n spaimă
inima-I bate
ca-n clopot prohodul
de drum nepurces? ”

Ioan,
fiul lui Boanerghes,
tăcea ascultând
cum marea
izbește în piatră
cu largul…

Ucenicul ales
auzea prin inima Lui,
bătăile mărunte
ale cuielor,
ritmic și rar,
pentru catargul
de pe vârful de munte.

IAR TE STRIG DE-A PĂPĂDIA

08 Thursday May 2014

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

munte, PĂPĂDIE, Pământ, scris, SFÂNT, STANILOAE, STRIG

imbratiseaza-ma cu papadii

…iar în clasa ultimă de liceu,
tot în livadă ne pregăteam
lecțiile.
Era sub același măr
în care ne urcam
de-a ascunsul,
pe unde fusesem copil,
năzdrăvanu-nvățându-l ca poznă
să-ți pună o floare în păr.
Acolo era și căsuța
păsării albastre,
dar noi eram mereu ocupați
cu temele noastre,
cum mărul glumeț pe Newton alese
și cum la examen Socrate
spunea că nu știe nimic,
et caetera și încă un pic.
Făceai ochii mari ca o ciută
prin cetini de rusalii,
de ce fără rost insistam
la caracterizarea
personajelor
cu atâtea detalii
cum Tristan pe Isolda sărută.

Odată, poate geloasă
că prea repetam în grădină
de Bella Donna Atropină,
sau plictisită
de sistemul digestiv la meduze,
ai început să sufli într-o păpădie.
Abia atunci observai
ce-n nicio carte nu scrie
nici de sâni
și nici de rotundul de buze.

…și-așa ca un capriciu
de soare zbughind prin oglinzi,
cu trup de pădureață crudă,
ai început prin livadă s-alergi:
”Hei, ciudă, ciudă!
Nu poți să mă prinzi,
nu poți să mă prinzi!”
Da-n cele din urmă,
hoțoaico,
te-ai prefăcut brațelor mele
cântec de pradă,
cât de frumos către da
zvârcolindu-l pe nu!
Și ți-am spus: Nu te las,
motive de-aduci
nu o sută, ci mia,
până nu ne jucăm amândoi
de-a păpădia!
– Nu fii rău, nu-i așa!
– O, ba da!
Inchizi ochii! Și-acum te gândești
cum buzele tale-ar sufla-n
rotundul de puf al făcliei.

Oare de unde lumina
o fi aflat și cum de-a știut
prin jocul păpădiei
să se întoarcă acasă la ea
în primul nostru sărut?

MUNTELE CE ZBOARĂ

25 Friday Apr 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

copil, munte, MUSTAR, zbor

Esenta-de-flori-de-mustar

Ieri a-ntrebat pe părinți:
”Voi ați văzut vreodată
un munte cum zboară?”
Grijulii părinții
ironia toată
și-adună:
”L-o fi bătut prea mult
soarele-n cap!”,
șușotesc ceva între ei,
apoi în hohote,
ca de o glumă bună,
îl trimit să se joace din nou.
A fi copil e-un handicap
până mai crește.
Trebuie multă răbdare
ca să-l dezbari
de tot ce-a-nvățat de la mare.

Muntele copilului e de nisip.
Vine marea cu valurile,
tiptil cu măruntele,
să vadă curioasă
dacă a terminat muntele.
În cele din urmă
vine cu-n val,
de parcă din cer se coboară,
și amândoi aleargă fericiți:
”Muntele, muntele nostru
uite-l cum zboară!”

A fi copil
e-un handicap
de care cu-ncetul se dezbară.
Și îl îngăduie:
”Nu e nimic rău,
se consolează părinții-ntre ei,
o să crească mare,
e doar un tertip.
E-o joacă-n nisip.
Cine-a văzut
un munte ca să zboare?”

…dar copilul e fericit
că muntele lui
și al mării,
precum norul,
a învățat tăria și zborul.
Înainte să facă alt munte
(despre care părinții
i-au spus
că-i o muncă-n zadar)
se întoarce cu încă-o-ntrebare,
neprevăzută-n tâlc de socoată:
”Marea, ca și mine,
ar vrea ca să știe
cât de mică-i sămânța de muștar?
Voi sunteți mari,
ați văzut-o vreodată?”

RUGĂCIUNE CU PASUL STÂNG

07 Saturday Jul 2012

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

Dumnezeu, munte, piatră, RUGĂCIUNE

RUGĂCIUNE CU PASUL STÂNG

Megaloman fiind prin lumile mărunte
și fără de smerenia
măicuțelor ridichi,
lui Dumnezeu
răpit-am toată denia,
ca om nătâng,
rugându-mă cu pasul stâng
să mă prefacă-n munte.

Cel Bun și Preaînalt
s-a pus să-mi împietrească
năroada mea plăcere
și-a început… cu-o piatră la rinichi
și câteva la fiere!

DIN VÂRFUL MĂRII

28 Wednesday Dec 2011

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ 1 Comment

Tags

geografie, munte, ocean, poezie, VÂRFUL MĂRII

DIN VÂRFUL MĂRII

 

Parcă mi-e dor din nou să fiu școlar

și să întreb la orele de geografie:

Dacă Pământul e rotund

atunci oceanele

cum ar putea să fie?

Si oare întrebarea

chiar ochiul nu-l încurcă

văzând corabia, ce vine către noi,

cum valurile mării

încet, încet le urcă?

Oare ne’nșeală largul

zgârcit când ne oferă,

la început, numai catargul?

 

Eu nu Te’ntreb ca alții:

Unde ești, Doamne ? Și de unde?

Ca nimărui mi-s mările rotunde,

oricare lege căzându-mi repetentă;

vezi, Tu – aici ,

în vârful de ocean –

inima Ta  – vecină –

o simt ca o tangentă

cum mă atinge cu arcușul nunții.

 

 

Veniți la mine, sunt nebunul care

am învățat să-i smulg lui Dumnezeu

din rădăcină

munții!

 

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 417 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...