”Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.”
(Cântarea cântărilor, I,1)

Iar în ziua a șasea,
a luminătorilor de pe pământ,
delta a grăit oceanului:
”Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.
Din coasta apelor tale sunt eu.
Sunt lumina ta,
luminătorul meu.
Iubește-mă
până nu se vor naște cuvintele
meșterite din piatră și aur.

Sărută-mă
cu sărutările tale,
iubindu-mă așa cum te iubesc
cu plutitoarele mele păduri,
pline de iepuri și lupi
și cuiburi cu sânii pe plaur.

Sunt coastă trupului tău.
Lasă-mă
să te îmbrățișez ca o deltă
cu toate brațele mele
și toate ascunsele rădăcini
ce zboru-și plutesc pe-ntinderi de ape,
înfipte în apele cerului
ca luceferi în noaptea tăriei.
Cuprinde-mă,
luminătorul meu,
până când voi deveni sub sărut
adâncului floare, chemărilor rod
cu scrisul de foc în sămânță.
Sărută-mă
cu sărutările tale…”

Iar în ziua a șasea,
a luminătorilor de pe pământ,
oceanul a grăit
către lumina răpirii lui din coastă:
”Sărută-mă
cu sărutările tale…
Se face seară, luminătoarea mea,
și seara va fi chiparos
nunții fără de noapte-n cămară.
Lasă-mă să te iubesc
cu toate stelele cerului meu,
sărutul să-ți cânt
din undă în undă
de la izvodul neștiutului hău
luiși însuși străinul,
până la delta îmbrățișărilor de râu
a numelui tău.

Că sărutările tale
sunt bune ca vinul
și dulci ca rodul cămării
din noaptea de grâu.