NUFERITĂ CRONICĂ

Tags

,

Bursuc

Încercând să fiu romantic,
precum în cărți, mă adresai aseară:
”Tăcerile de nufăr,
nu-ți spun nimic
cât pentru tine sufăr?”,
dar ea, la medicină
(Aiurea!
Cum? Să-și lase privirile în jos?):
”E haiul lumii, mi-a răspuns zâmbind.
Te-a prins o nuferită!
La noapte-n brațe cine-o să-mi bolească
în carantină?
Ce bine-mi pare,
bursuc morocănos!”

DRUMUL SOARELUI

Tags

,

apav

Grăind cu umbra și cu frunza mea,
l-am auzit pe Petru:
”Eu m-am născut
în brațele mării și-ale morții.
Deopotrivă le cunosc
toate ascunzișurile casei lor
și mai ales cotlonul geloziei –
să fie doar al lor
afierosit, tot trupul tău.

Dar în noaptea-afundării,
cu aceeași chemare, demulta spre soare,
m-ai strigat deasupra tuturor
talazurilor,
numele meu prin vâltori ridicându-l:
”Chefa, vino la Mine!’

Știam
că marea nu poate fi mai înaltă
decât dragostea mea,
iar morții-i cunoșteam
cârligu-ntors și mreaja.
Numai un val a fost
ce Te-a răpit privirii,
doar pentru-o așchie de clipă,
dar mai prăpăstioasă
decât tremurătoarele râpi
ale fricii:
Dar dacă nu mă iubești
cu-aceleași flăcări cu care eu Te cânt?
Dar dacă moartea, dar dacă marea…?

Amândouă
se agățaseră de mine
și cum trăgeau să mă rupă-n bucăți!
Dar mâinile Tale întinse-au rămas
spre-mbrățișare și dor,
deasupra morții,
deasupra mării,
deasupra de bezne strigai:
”Cheeeeeeefa, vino la Mine!”

…și totuși, pe Drumul de Soare,
un singur val a fost de-ajuns, odată,
să-i dea inimii, ce-ai prins-o de mână,
gustul amar
din lacrima sărată.

RĂSCUMPĂRARE

Tags

tumblr_m32z4uSbg01qa944oo1_1280-cocor

Sunt vinovat
de umbra ascunsă sub ape
și cea de sub piatră,
vinovat umbrei de copac
și celei ale ciulinului,
dar mai vinovat
e c-am lăsat pământul
să-și crească umbra prin mine
pe unde trebuia să mă îmbrac
numai cu umbra cocorului
cum Tu te îmbraci cu lumina.

De aceea
mă voi răscumpăra de pământ
poruncindu-i să-mi coase umbra nouă
cu acul ierbii.
Va fi pe măsura
tristeților de floare,
tristeți
din târziul câmpiei fără de umbră
ca apa fântânii
ce poartă chipul lacrimilor Tale .

TOIAGUL LUI ARON

Tags

,

Purtatoare H5 N1

Am văzut lebăda
cu gâtul ridicat ca un crin,
cu ciocul
aproape gata să se deschidă
și am zis nopții:
Proorocește urechilor mele
ce-nseamnă visul acesta?

În bâjbâială
ajunsesem la cărările de sus
cu toiagul alb pentru orbi.
Oare ce am atins
că glas
s-a auzit de peste ape:
Ești gata pentru ultimul cântec,
drum nou să începi?

Toiagul lui Aron fusese ales
și-n mâinile mele-a-nflorit.

TARE DOR MI-E DE MOARTE

Tags

,

06_CLIIMA20140605_0246_5-pomana

De câte ori nu ne spunea bunica:
”Să nu v-atingeți de cireșile morții,
din cimitirul pădurii de pe deal,
că toți care-au mâncat din ele
pe rând, pe rând au murit…”

”Bunica săraca,
în gândul nostru ziceam,
cum pot să știe bătrânii
mai mult decât noi despre moarte?!”

Erau pe-atunci
acele praznice grozave
cu sarmale,
găină friptă,tăiței cu lapte,
grâu fiert cu scorțișoară
înmiresmat cu nucă și bomboane
și străchini înflorate,
sfielnice linguri din cântec de lemn
și ulcica
având la urechile toartei în loc de cercei,
exact –
cireșele negre-ale morții…!

Desculți – vrăbiuțe prin colb,
cu îngeri rătăciți printre noi,
îmi amintesc
pe tușa Măriuca fugind după noi,
cu furca de tors și țipând:
”Ghiavolii, ghiavolii,
hoții fură cireșele morții…”
Și noi râdeam,
izgoniți din grădina de sus,
cu hohote pân’ la urechi…
Seara bunica pe rând ne certa
că iar dădusem năvală
peste cireșul morții,
dar noi tăceam,
gândul obraznic pritocind:
”Ce știu bătrânii despre moarte?!
Ei n-au gustat
niciodată
cireșele negre, amare
și-atât de dulci și frumoase
ca pozele din carte.”
Ce știu bătrânii despre moarte
când mie încă mi-e dor
de cireșele ei?

LEGĂNUȘ DIN ACATISTUL ADORMIRII

Tags

, ,

15371

În ziua Adormirii
(ce ar fi trebuit să fie
Vohodul Plângerii)
l-am auzit pe Gavriil torcând
cântec din muntele cu umbră deasă
pe unde nu ajunseseră nici oamenii,
nici îngerii
noima din fără de noimă
să o culeagă

Gavriil striga cu bucurie zicând:
”Cerul e tată
numai prin răsăritul de soare,
luminătorul său.
Prea Sfântă Născătoare
a Cerului tău,
dezvârtoșează-mi cugetul meu,
dă-i cheag
măcar apusul ei să-l înțeleagă,
urcuș să-și agațe,
văzut din nevăzutul privirii,
cum poate Dumnezeu,
să-și fie fiu și Fiul,
născându-și lumina din nou,
cel Nenăscut
să-și țină-n brațe Născătoarea
la ceasul Adormirii?
Dă candelii mele
ulei dumiririi!

…………………………………………….

Dormi, dormi, nani nanei,
crinul odrăzlit al Anei,
nani, dui, nani dui…
Maică-Pruncă,
dormi ca murmurul de apă
prin miresmele din luncă
revărsate-n alelui,
ale Lui, ale Lui,
dormi ca șoapta de gutui,
somn ușor la pieptul Lui…
Fum albastru…Stea pe ghem…
Acum El te ține-n brațe,
propriul luiși Betleem.
Nani, nani și dui dui
fiica Anei și a Lui,
dormi ca ochiul de copil
șoptirii de ametist….”

Și-acestea
cântând Adormirii
Gavriil
ca un abur ușor
se făcu acatist.

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

Tags

, ,

28-trandafir la mormant

DUMITRU ICHIM
(din vol. “Şarpele de aramă – sacerdoţiu liric
Ed.Sfântul Gheorghe-Vechi, Bucureşti, 2014)

ADORMIREA MAICII DOMNULUI

…și nici de data asta
Toma nu era cu ucenicii;
căruțele norilor, cu care veniseră,
stăteau una după alta,
iar caii de foc pășteau la poale de munte
minutarele noastre de iarbă, mărunte.

Stergându-și coada ochiului,
Toma, în cele din urmă grăi,
dar nu cu’mpărecherea vorbei,
ci c’o privire șovăindă fricii.
Unul după altul, aplecându-și capul,
răspunseră, aceluiași da,
ucenicii.

In lături dădură piatra peșterii
unde prohodiseră,
cu-o seară’nainte, trupul ei
spre puntea flămândă a firii.
In loc de îngeri,
lui Toma îi ieșiră’n cale
trandafirii:
”Ei știu doar Adormirea ei , spre somn,
dar numai ție ți-am păstrat
buna vestirea ( și-arătau în sus).
In brațe, Fiul ei…”

Si-apoi tăcură trandafirii,
cadelnițând cu ceruri rare
spre locul arătării lui Iisus
de lângă patul Adormirii.

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario