<a

Inima privighetorii
nu e toarsă cu fusul
de mână omenească,
precum nici cerul
nu cunoaște
degetelor spusul.

Ca flacăra,
înalta,
este inima privighetorii,
fără cusut al bucăților
una cu alta,
ci numai ardere.

Ca mistuitoarea flacără,
înalta,
inima privighetorii
adâncă-i
precum ochiul de copil
înveșnicind tăriilor
inul.

Din vârful ei
se vede până-n cealaltă,
a Maicii Fecioare.

Inima de privighetoare
îi tălmăcește suspinul,
înaltul
amarurilor,
apoi tace. La picioarele Lui –
ochii holbați
ai zarurilor…

Două inimi și-o singură
Vinere Mare
de la un capăt la altul.